Româncă ucisă în Italia şi dată ca hrană la porci
Poliţia italiană s-a confruntat cu un caz aparte, în care două femei, o italiancă şi o româncă, au dispărut fără urmă din Velo d’Astico.
Ambele au fost căsătorite cu un fermier italian, Valerio Sperotto, scrie ilsussidiario.net. Prima dispărută a fost italianca Elena Zecchinato, în anul 1988.
Deşi cazul a făcut vâlvă în Italia, la momentul respectiv, s-au scurs 30 de ani până când criminaliştii să-l poată rezolva. Numai că, între timp, în 1999, o altă femeie a dispărut în condiţii ciudate. De această dată a fost vorba de românca Virginia Mihai, de 41 de ani, fostă directoare la Poşta Română în Craiova.
A plecat din ţară după ce l-a cunoscut pe Valerio Sperotto, cu care s-a şi căsătorit. Cei doi au divorţat, pentru ca pe 22 aprilie 1999 românca să dispară subit, iar Sperotto a spus anchetatorilor că a fost părăsit de cele două femei.
Misterul a fost rezolvat după ce anul trecut a fost găsită o unghie umană, a Virginiei Mihai, într-un coteţ al fostei ferme, scrie adevarul.ro. Sperotto nu va plăti pentru această crimă pentru că a murit în 2011.