Români blocaţi în Bulgaria, din cauza ploilor: "Autorităţile nu ne ajută"

21 iunie 2014 13:30   Național
Ultima actualizare:

Turiștii români aflaţi pe litoralul bulgăresc, în regiunea Albena, acuză autoritățile străine că nu îi ajută să plece acasă, după ce stațiunea a fost grav afectată de inundații, românii reclamând că au fost evacuați doar cetățenii ruși și germani, în timp ce românii s-au ajutat între ei.

Potrivit Elizei Panait, o turistă din Buzău surprinsă de inundații în Albena, în timpul unui sejur la un hotel, românii au fost abandonaţi de către autoritățile bulgare, după ce hotelul respectiv şi alte cinci unităţi hoteliere din zonă au fost afectate de inundații. Panait a spus că în zonă ar fi zeci de români, mulţi dintre ei cu mașinile distruse de apă și mâl.

Panait susţine că mulți dintre turiștii români aflați în Albena nu pot părăsi stațiunea, iar autoritățile nu îi ajută cu nimic. Turiștii au cerut autorităților, contra cost, o platformă pe care să-și urce mașinile și cu care să poată părăsi zona afectată de inundații, însă au fost refuzați. ”Nu a venit nimeni să vorbească cu noi, să ne spună dacă putem ieși din hotel, sunt români disperaţi, care nu pot pleca de aici. Sunt mulți români aici, sunt copii, situația e disperată, s-a rupt și faleza, restaurantul este distrus. Sunt buzoieni care nu pot pleca pentru că au mașinile acoperite cu apă, au autoturismele distruse de mâlul care a intrat până la scaune, a fost apă de un metru și 20 de centimetri, iar bulgarii și-au bătut joc de noi”, a declarat Eliza Panait.

Sursa citată a adăugat că inundațiile au cuprins zona după ploile abundente care s-au înregistrat în noaptea de joi spre vineri. Apa și aluviunile care s-au revărsat din pădure, dar și dintr-un râu care s-ar afla în zonă au distrus mașinile turiștilor, restaurantele aflate la subsolurile hotelurilor, un hotel fiind rupt în două, iar turiștii fiind evacuați.

Turiștii români susțin că nu li s-a mai servit masa, deși sunt în regim all inclusiv, ei primind în ultimele ore doar câte un sandviş, câte un croissant și câte o sticlă de jumătate de litru cu apă. "E o tragedie. Am aut noroc că seara am intrat într-o parcare unde locul era mai sus. Ne-a intrat apă până la scaune, suntem cu mâlul în mașină, la ceilalți mașinile sunt acoperite de ape. Totul s-a întâmplat vineri dimineață. Începuse să plouă de joi dimineață, ne-a plouat pe telefoane, pe tot, dar nu ne-am imaginat ce o să descoperim vineri dimineață la trezire. Vineri dimineață, hotelul de lângă noi s-a rupt în două, au făcut evacuări cu elicopterul. Duminică, ni se termina sejurul, am reușit să plecăm în această dimineață, cu chiu cu vai, dar sunt români care nu pot pleca, au mașinile distruse, sunt mașini acoperite de ape, se văd doar lunetele și acoperișurileacestora”, a spus turista.

Femeia a reclamat că autoritățile bulgare nu îi ajută pe români, în timp ce echipajele de salvare i-au evacuat cu prioritate pe cetățenii ruși și germani, în timp ce românii nu au știut că se fac evacuări, ei fiind cei care au scos apa de pe holul hotelului după ce personalul a plecat, rămânând doar managerul de hotel. ”Nimeni dintre autorități nu ne-a ajutat. A fost ca la război, nu știam că se fac evacuări, nu ni s-a spus, au evacuat doar ruși și nemți, noi ne-am gândit că li se termină sejurul, dar de fapt îi evacuau. Noi stăteam ca proștii, suntem de la Buzău numai pe care îi știm noi 15 oameni, inclusiv copii, noi am plecat, suntem două mașini care am reuşit să plecăm, însă sunt rămași în urmă mulți români care nu pot părăsi zona, sunt sinistrați. La un moment dat, făceau evacuări cu camionul de armată, se stătea la rând care apucă să fie evacuat. Am cerut o platformă de la Constanța, dar nu ni s-a permis pentru că nu ar permite Poliția, nu a stat nimeni de vorbă cu noi, pompierii au râs de noi, au plecat la noroc, apele nu s-au retras şi îngrozitor este că începuse iar să plouă”, a povestit Panait.

În ultimele două zile, oraşul bulgar Varna şi alte localităţi din Bulgaria, între care şi staţiunea Albena, au fost grav afectate de inundaţiile puternice care s-au înregistrat în zonă în urma ploilor toernţiale şi a scurgerilor de pe versanţi, cel puţin zece persoane pierzăndu-şi viaţa din cauza apelor revărsate.

Mai multe