România cere retragerea imunităţii diplomatului rus care a băgat în comă o studentă

23 octombrie 2012 17:47   Național
Ultima actualizare:

Tensiuni între România şi Rusia, după ce un diplomat rus a accidentat grav o studentă, care traversa pe o trecere de pietoni din Bucureşti.

Ieri, ministrul de externe, Titus Corlăţean, a solicitat autorităţilor Federaţiei Ruse retragerea imunităţii de jurisdicţie a diplomatului. În replică, Ambasada Rusiei la Bucureşti a spus că "România exagerează".

Viaţa Mădălinei Băcanu a fost distrusă, duminică seara, când Alexander Evciukov nu a redus viteza maşinii. A izbit-o în plin. Tânăra are grave leziuni la cap şi este în comă la spital.

Mădălina venise de trei săptămâni la Bucureşti. Intrase la facultate şi avea visuri mari. Duminică a avut însă ghinionul să traverseze pe trecerea de pietoni, la intersecţia Bulevardului Camil Ressu cu strada Ilioara, tocmai când un diplomat rus conducea nebuneşte. Ea a fost lovită în plin de maşina Ambasadei Rusiei, luată pe capotă şi aruncată câţiva metri în aer. Poliţia nu a putut face nimic împotriva şoferului, deoarece are imunitate diplomatică şi nu era obligat nici să sufle în etilotest.

Mai multe