România devine ţara fructelor exotice. În curând, vom mânca kiwi, kaki şi rodii crescute aici
Încet-încet, România nu va mai fi doar ţara în care cresc mere şi pere delicioase, ci şi patria unor fructe exotice, pe care înainte de Revoluţie le vedeam doar în poze: kiwi, kaki, rodie sau curmalul chinezesc.
De acest lucru se ocupă în această perioadă cercetătorii de la Staţiunea de Cercetare Pomicolă Istriţa, din judeţul Buzău. Conform adevărul.ro, aceştia spun că, în curând, vom mânca fructe exotice crescute în ţara noastră. Primul pe listă este kiwi, dar şi kaki, rodia, curmalul chinezesc şi pawpaw sunt în curs de aclimatizare. Smochinii şi migdalele sunt deja cultivaţi în zonă.
În acest an, în livada experimentală de la poalele dealului Istriţa au rodit primii butaşi de kiwi. „Specia pe care noi o avem în cercetare face fructele ceva mai micuţe, în jur de 20 de grame. Pentru că nu are perişori pe fruct, acesta se poate consuma ca atare. Este foarte bogată în vitamine, mai ales vitamina C, mai mult decât citricele, lămâia, chiar şi decât cătina. Poate avea fructe verzi, roşii şi violet. La gust se aseamănă cu kiwi-ul, dar este un pic mai dulce”, a explicat pentru adevarul.ro, inginerul agronom Andrei Tabacu, de la Staţiunea Istriţa.
Conform cercetătorilor, planta nu are dăunători, prin urmare necesită cheltuieli mai mici de întreţinere. Se poate cultiva în zonele de câmpie şi poate lua locul unei livezi clasice de meri. Plantaţia experimentală de la Istriţa se întinde pe o suprafaţă de o sută de metri pătraţi şi a fost înfiinţată cu scopul de a constata dacă în România pomicultorii pot opta pentru o cultură de kiwi.
Tot în ferma pomicolă din judeţul Buzău sunt dezvoltate, ca parte din culturile experimentale, şi câteva plantaţii de kaki şi rodie. Toate aceste specii de plante nu sunt de vânzare până nu se încheie perioada de cercetare. Clienţii trebuie să aibă la dispoziţie nu numai materialul săditor, ci şi setul complet de informaţii despre creşterea speciilor exotice. Unul dintre fructele aclimatizate în staţiunea buzoiană care deja dau semne că pot fi cultivate cu succes în România este curmalul chinezesc.