România, gazda unui exercițiu militar de proporții, cu mii de vehicule de război

17 iulie 2017 21:51   Național
Ultima actualizare:

Întărirea relațiilor diplomatice dintre Statele Unite și România se concretizează deja prin colaborarea militară tot mai strânsă. În acest weekend (15 – 16 iulie), a avut loc un exercițiu militar multinațional la Cincu (Brașov), la care a participat și Klaus Iohannis.

Sâmbătă, 15 iulie, la baza militară de la Cincu a avut loc exercițiul Saber Guradian 17 (SG17), unde sunt angrenați 8.000 de soldați ai Forțelor Terestre Române care au la dispoziție câteva mii de vehicule militare și armament, după cum precizează HotNews. Civilii care au avut drum spre sau dinspre munte, în zona Brașov, în acest weekend, s-au putut întâlni cu un convoi militar impresionant.

Potrivit sursei citate, SG17 este condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite dislocate în Europa și se desfășoară în perioada 11 – 20 iulie în Bulgaria, România și Ungaria. Participă 25.000 de militari din 22 de țări aliate și partenere ale SUA. Sâmbătă, a fost prezent la eveniment și președintele Klaus Iohannis.

România este un aliat esențial pentru Statele Unite și pentru Alianța Nord-Atlantică, alături de restul statelor din Europa de Est, care formează un „cordon” de apărare pe Flancul Estic, în fața Rusiei. Totuși, se pare că administrația Trump s-ar fi opus instalării de capacități de apărare antirachetă la Deveselu.

Tot HotNews informează că Donald Trump ar fi avut obiecții cu privire la instalarea scutului antirachetă la Deveselu, dar Camera Reprezentanților a adoptat deja proiectul de buget al Pentagonului pentru anul 2018, în care este inclus și programul de apărare din această regiune.

„Administrația are obiecții în privința articolului 1686 care cere Secretarului Apărării să asigure desfășurarea de capabilități antiaeriene la situ-l Aegis Ashore din România în interval nu mai mare de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar la sit-ul Aegis Ashore din Polonia, în interval nu mai mare de un an de la data la care sit-ul respectiv va fi declarat operațional”, se arată în punctul de vedere impus de Casa Albă, conform sursei citate.

Mai multe