România, între caniculă și furtuni devastatoare. Inundații fără precedent în județul Alba

16 iulie 2021 14:03   Național
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis două atenționări cod galben de caniculă și cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în aproape întreaga țară. România se află din nou la extreme, topită de căldură și devastată de furtuni și inundații. Ieri, 15 iulie, în județul Alba, s-au produs viituri fără precedent care au măturat totul în calea lor: mașini, și case deopotrivă au fost luate de ape, iar oamenii din localitatea Ocoliș au rămas sub cerul liber.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN DE CANICULĂ

Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă

Interval de valabilitate: 16 și 17 iulie

În sudul și estul țării, valul de căldură va persista și local va fi caniculă, iar disconfortul termic se va menține accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în regiunile extracarpatice.nmÎn regiunile sudice și estice vremea se va menține caniculară și în următoarele zile.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN DE PLOI ȘI FURTUNI

Interval de valabilitate: 16 iulie, ora 10:00 – 17 iulie, ora 10:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și zona de munte, iar seara și noaptea și în vestul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU DE PLOI ȘI FURTUNI

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică deosebit de accentuată

Interval de valabilitate: 16 iulie, ora 10:00 – 17 iulie, ora 06:00

În județele Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin, precum și în zona de munte a județelor Alba și Hunedoara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi averse torențiale, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși local 35...50 l/mp și pe arii restrânse 60...80 l/mp.

Inundații fără precedent în Alba. Joi, a fost cod roșu de ploi

Zeci de case  inundate, drumuri şi poduri distruse și multe persoane, între care doi bătrâni, doi copii şî o femeie însărcinată rămase izolate în locuinţe. Acesta este rezultatul viiturii uriaşe produsă joi după-amiază în zona Ocoliş din judeţul Alba.

Comunele Ocoliş şi Poşaga din judeţul Alba au fost afectate de ploi abundente şi grindină, zona fiind sub avertizare cod roşu. Avertizarea a vizat mai multe localităţi din zona munţilor Apuseni. Au fost raportate case inundate, persoane izolate şi alunecări de teren, în localităţi din judeţul Alba.

În Ocoliş, aproximativ 30 de case au fost inundate, precum şi un operator economic, iar 11 adulţi şi doi copii au fost izolaţi în podurile construcţiilor. În final, trei case au fost distruse, iar 20 de persoane s-au refugiat la vecini sau rude. 

De asemenea, DJ750G a fost avariat şi colmatat. În satul Runc, o casă a fost afectată de o alunecare de teren, iar în Vidolm o maşină a fost luată de apă, iar o casă a fost inundată. În localitatea Poşaga o casă a fost inundată, iar DJ750F a fost avariat şi colmatat, scrie Adevărul. 

SURSA FOTO: Ziarul Unirea

Mai multe