România, sub ape. Sute de localități inundate. La Petroșani e prăpăd

20 iunie 2016 13:25   Național
Ultima actualizare:

Toate forțele naturii s-au adunat în jumătatea de vest a României pentru a răvăși tot în jur. Sute de localități din județele Mureș, Hunedoara, Arad, Maramureș, dar și din Suceava (nord-est) au fost măturate de ape. La Petroșani (Hunedoara) apa a curs valuri pe străzi și a ajuns până la etajul 1 al blocurilor.

UPDATE: Codul portocaliu de inundații, pelungit în nouă județe

Meteorologii au atenționat autoritățile din nouă județe apele vor produce noi inundații. Începând de luni, ora 18.00, până marţi, la ora 10.00, s-ar putea produce inundaţii pe râurile Crasna - bazinul superior şi afluenţi, afluenţii mici ai Someşului aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare),  Barcău - bazinul superior şi afluenţi (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Negru - bazinul superior şi afluenţi (judeţele Bihor şi Arad), afluenţii râurilor Crişul Repede şi Crisul Alb, cu probabilitate mai mare pe afluenţii aferenţi cursurilor inferioare ale acestor râuri (judeţele Cluj, Bihor, Arad şi Hunedoara), afluenţii mici ai Mureşului (judeţele Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega, în bazinul superior şi pe afluenţi (judeţul Timiş), Timişul superior şi afluenţii săi (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), bazinele superioare ale Bârzavei, Caraşului şi Nerei şi afluenţii lor (judeţul Caraş-Severin).

Inundaţii se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Arad şi Bihor.

De asemenea, de luni, ora 14.00, până marţi, la aceeaşi oră, vor fi sub avertizare cod galben râurile Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic, afluenţii mici ai Someşului aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), bazinele  superioare şi afluenţii râurilor Crişul Repede (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş – în bazinul superior (judeţele Harghita şi Mureş) şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Alba, Cluj, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţele Caras-Severin şi Timiş), Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Jiu superior şi afluenţii săi (judeţele Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi).

Vremea s-a întors cu totul împotriva celor neajutorați, oameni de la comune și sate. Cele mai afectate localități sunt cele de la țară, unde puhoaiele și-au făcut loc prin câmpii și zone deluroase. Sute de oameni au fost evacuați cu bărcile din calea apelor, iar alții și-au făcut bagajele pentru a se pune la adăpost în cazul în care norii își mai scutură o dată spinările încărcate de apă. Iată care e situația în țară după ploile din ultimele două zile.

Petroșani, Veneția din Valea Jiului

Peste 500 de apartamente și case din Petroșani, Petrila, Lupeni și Aninoasa (Hunedoara) au fost evacuate duminică și luni din cauza cantității mari de apă care a căzut din cer în noaptea de duminică spre luni. Cartierul Aeroport din localitate a fost inundat în totalitate, iar apa avea o adâncime de 1,5 metri. În unele zone, viitura ajungea până la etajul unu al blocurilor de locuit. Pompierii au avut mari probleme în zeci de alte localități din Hunedoara, unde au intervenit cu pompe pentru evacuarea apei din curțile oamenilor. Zeci de oameni au fost preluați cu bărcile din calea apelor. Unii dintre ei au avut nevoie de ajutorul medicilor, din cauza timpului îndelungat pe care l-au petrecut în apă încercând să-și salveze bunurile.

„În cel mai scurt timp, au fost mobilizaţi aproape 200 de pompieri ai Detaşamentelor Petroşani, Deva, Hunedoara şi Orăştie, precum şi ai Secţiei Ilia, în zona calamitată. Ajunşi la faţa locului, pompierii au găsit o situaţie critică, un întreg cartier din Petroşani, aflat într-o zonă mai joasă, fiind sub ape, nivelul acesteia ajungând la etajul întâi al imobilelor”, se arată într-un comunicat al ISU Hunedoara.

Mureș, județul lovit de tornadă

Localnicii din comuna Cuci vorbesc de o tornadă care a lovit localitatea, duminică. Peste 150 de gospodării au rămas fără acoperiș din pricina vântului puternic, iar turlele a două biserici s-au prăbușit. În comuna Brâncovenești, o fetiță de doar doi ani și-a pierdut viața după ce un copac s-a prăbușit pe mașina femiliei care se adăpostea de vânt. O altă persoană, un adult, și-a pierdut viața în Timiș.

Gura Humorului, peisaj de coșmar

Nici județul Suceava nu a scăpat de inundații, cel mai afectat fiind orașul Gura Humorului. Râurile și pâraiele și-au ieșit din matcă, din cauza apei care a curs de pe versanți. Viitura a măturat tot ce prins în cale, inclusiv poduri, podețe și autoturisme. Gospodării inundate au fost și la Ciumîrna, Vicov și Bilca, iar Drumul Național 17A a fost și el blocat. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, 30 de turişti au fost evacuaţi de pompieri din cinci case de vacanţă, după ce rămăseseră izolaţi din cauza unor podeţe avariate de torentele de apă formate de o viitură în localitatea Gura Humorului.

Spitalul din Arad, inundat

Municipiul Arad a fost și el lovit de furtuni și ploi. Apa s-a revărsat pe străzi din cauză că sistemul de canalizare nu a putut prelua puhoaiele. Spitalul Județean Arad s-a confruntat cu o situație dramatică, care i-a perturbat activitatea ieri seară.

„Una dintre intervențiile cele mai dificile ale pompierilor militari a fost cea de la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, care a trebuit evacuată și mutată la Secția Pediatrie, datorită apei care curgea șiroaie din tavan. S-a intervenit și la secția 2 a SCJU (Spitalul Municipal), unde de asemenea au fost inundate mai multe săli”, a declarat căpitanul George Pleșca de la ISU Arad, citat de agerpres.ro.

Mai multe