Românii care au depus bani la CEC pentru Dacii, despăgubiţi. Cum se iau banii

29 mai 2014 11:50   Național
Ultima actualizare:

Cetăţenii români care aveau bani depuşi la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia, dar ale căror depozite au fost transferate ulterior la BRD, vor fi despăgubiţi de statul român, au anunţat reprezentanţii BRD. Cei care sunt îndreptăţiţi să intre în posesia banilor trebuie să urmeze o procedură simplă.

În vederea constituirii dosarelor de despăgubire, deponenţii CEC, moştenitorii acestora sau împuterniciţii desemnaţi se vor putea prezenta, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a HG nr. 392/2014 (până la 15 iunie 2014), în orice agenţie BRD, pentru depunerea unei cereri împreună alte documente doveditoare ale sumei depuse sau transferate. E vorba de originalul cec-ului cu suma limitată şi/sau originalul dovezii eliberate de bancă în momentul transferului sumelor de la CEC la BRD. Hotărârea de Guvern nr. 392/2014 stabileşte cǎ vor fi acordate despǎgubiri persoanelor fizice care au depus sume de bani la CEC SA, în vederea achiziţionării de autoturisme, pânǎ la data de 15 februarie 1992 şi care au transferat aceste sume la BRD.

Declaraţie notarială pe proprie răspundere, în original, prin care petentul declarǎ că nu au încasat despăgubirea până la data declaraţiei. Documentuol trebuie să ateste că suma transferată la BRD nu a fost afectată în niciun fel până la data declaraţiei. Totodată, în vederea înlesnirii calculului despăgubirilor, celor îndreptăţiţi li se cere să fie de acord cu prelucrarea datelor personale şi transferul acestora către Ministerul Finanţelor Publice sau orice altă autoritate sau entitate implicată.

Se mai cer actul de identitate valabil (BI sau CI), documentul în original care atestă schimbarea numelui (certificat de căsătorie, decizie de divorţ, dacă e cazul) şi actul care atestă calitatea de moştenitor sau procura notarială specială care atestă calitatea de împuternicit, în original.

Persoanele fizice care au dreptul la despǎgubire se vor putea prezenta la ghişeele bǎncii, în vederea primirii banilor cuveniţi, începând cu prima zi bancarǎ imediat urmǎtoare datei scadenţei emisiunii de titluri de stat, respectiv 4 septembrie 2014.

În cazul deponenţilor, moştenitorilor sau împuterniciţilor acestora care au obţinut o hotărâre judecǎtorească executorie care prevede o sumă pe care Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost obligat să o achite, aceştia trebuie să se adreseze direct Ministerului Finanţelor Publice pentru a depune o cerere şi copia legalizată de instanţa judecătorească emitentă după hotărârea judecătorească executorie.

Detalii suplimentare pot fi obţinute în orice agenţie BRD-Groupe Société Générale sau la Asociaţia Pǎgubiţilor de Autoturisme din România (telefon 031.804.66.23 / 0723.59.20.38).

Mai multe