Românii din diaspora nu pot vota. Vezi ce măsură s-a luat!

16 noiembrie 2014 17:10   Național
Ultima actualizare:

Cine reușește să voteze până la ora 21.00 bine, cine nu pleacă acasă fără să-și fi exercitat dreptul constituțional. Biroul Electoral pentru Străinătate (BES) a anunțat că nu se poate prelungi perioada de votare.

Purtătorul de cuvânt al BES, Andra Monica Asănică, a declarat, pentruMediafax, că au fost primite de la mai multe asociaţii cereri pentru prelungirea perioadei de votare, dar judecătoarea a explicat că nu se poate, întrucât legea este clară şi nu lasă loc de excepţii. ”Nu au fost sesizate nereguli în ceea ce priveşte procesul electoral. În schimb, mai mulţi cetăţeni şi-a exprimat nemulţumirea, prin email sau telefonic, pentru faptul că s-au format cozi şi le este teamă că nu vor vota toţi. Am mai primit sesizări şi de la asociaţii care au cerut prelungirea programului de votare”, a precizat locţiitorul preşedintelui BES, Andra Monica Asănică. Întrebată dacă se ia în considerare prelungirea programului de vot, aceasta a precizat că instituţia nu are atribuţii în acest sens, iar legea nu permite acest lucru. ”Potrivit dispoziţiilor legale, procesul electoral se încheie la ora 21.00. BES nu are competenţe să prelungească programul de vot în condiţiile în care textul de lege e clar şi nu lasă loc de excepţii”, a explicat Asănică.

Se cere prelungirea programului

ACL solicită emiterea unei ordonanțe de urgență prin care să fie prelungit programul de votare la secțiile din țară și din străinătate, folosind un precedent din 2012 de la referendum. Predoiu a declarat că Guvernul are baza constituțională necesară prin care să emită o ordonanță de urgență pentru prelungirea programului de votare la secțiile din țară și din străinătate. El a menționat că o astfel de ordonanță a fost emisă și în anul 2012, când Curtea Constituțională a precizat că un scrutin de consultare populară se poate desfășura și pe parcursul a două zile.

Prim-vicepreședintele PDL a menționat că ora până la care să rămână deschise secțiile de votare ar putea fi stabilită de Guvern, care în circa două ore poate emite ordonanța de urgență.

Predoiu spune că aceasta ar fi singura soluție pentru prelungirea programului de votare, după ce BEC a respins solicitarea ACL de prelungire a programului de vot.

Mai multe