Românii îşi rezervă de acum vacanţa pentru vara viitoare

21 octombrie 2017 19:27   Național
Ultima actualizare:

Nici nu s-a terminat bine sezonul estival al acestui an, că românii deja se gândesc la următoarea vacanţă de vară. Potrivit agenţilor de turism, mai mult de un sfert dintre turiştii care vor pleca vara viitoare în vacanţe peste hotare îşi cumpără sejururile încă din această toamnă, pentru a beneficia de reduceri de până la 45%.

„Dacă în urmă cu cinci ani doar 3-5% dintre românii care plecau vara la mare îşi cumpărau vacanţele încă din toamna anului anterior, numărul acestora creşte constant de la an la an. De aceea, agenţia noastră a lansat campania First Minute, prin care punem la dispoziţia clienţilor vacanţe cu reduceri de până la 45% în staţiuni din Grecia, Turcia şi Egipt. Oamenii trebuie să știe următorul lucru: camerele în hotelurile bune sunt rezervate cu câteva luni bune înainte. De exemplu, turiștii germani obișnuiesc să își cumpere vacanța de vară până la sfârșitul lunii ianuarie”, a declarat Marius Pandel, CEO Christian Tour.

Pentru a beneficia de aceste reduceri First Minute, trebuie să achiţi un mic avans, urmat de plata în rate a pachetului turistic. Spre exemplu, cumpărat acum, un sejur de 7 nopţi cazare cu demipensiune şi transport cu avionul în Corfu costă 378 de euro, un sejur în Antalya cu avion şi all inclusive costă de la 294 euro, iar cei care vor să se bronzeze vara viitoare pe malul Mării Roşii din Hurghada vor plăti 478 de euro de persoană (7 nopţi, all inclusive, transport cu avionul).

Mai multe