Românii morți în Ungaria, aduși acasă

9 iunie 2014 5:56   Național
Ultima actualizare:

Trupurile neînsuflețite ale celor cinci români morți, ieri, într-un accident în Ungaria urmează să fie repatriate.

Autorităţile au început demersul pentru a aduce în țară victimele.

Acestea se află la morga din Ungaria, iar azi li se va face necropsia, după care vor fi trimise acasă.

Cinci români, printre care și un copil, și-au pierdut, ieri, viața în urma unui accident rutier produs în localitatea ungurească Gyortelek, aflată în apropiere de granița cu România.

Aceștia se aflau într-un autoturism înmatriculat în Polonia, care a intrat pe contrasens şi a lovit un autobuz şi apoi un microbuz.

În microbuzul înmatriculat în Harghita se aflau tot cetățeni români, care au scăpat cu răni ușoare.

Cauzele accidentului nu au fost ,deocamdată, indentificate, dar oamenii legii spun că e posibil să se fi produs din cauza oboselii șoferului.

Pe carosabil nu au existat urme de frânare.

Mai multe