Roșiile de la Matca, vândute de legumicultori cu doar 1,5 lei kilogramul

9 noiembrie 2021 19:46   Național
Ultima actualizare:

Recoltă bogată la Matca (Galați), comună vestită pentru cultivarea legumelor! Deoarece a fost o toamnă cu mult soare, roșiile din solarii s-au copt, astfel că a doua cultură de tomate a anului este bogată. Pentru agricultorii din zonă, o recoltă consistentă nu înseamnă însă neapărat şi venituri pe măsură, scrie adevarul.ro.

În piaţa din Matca, unde legumicultorul Costică Chicoş  îşi vinde produsele, preţul la roşii a scăzut mult, ajungând la 1,5 lei kilogramul. „Este exces de producţie”, se plânge fermierul. La mare căutare în piaţa din Matca sunt acum castraveţii, care se vând cu 3,5 - 4  lei kilogramul. În luna iunie, tone de castraveți au fost aruncate, din cauza producției mari și a prețurilor derizorii. „Nu am avut ce face, castraveții nu se mai căutau deloc astă-vară. A trebuit să-i smulgem şi să eliberăm terenul pentru a planta următoarea cultură de roşii. Acum se caută, dar sunt puţini fermieri care au castraveţi”, arată Costică Chicoş. 

Matca este unul dintre cele mai mari bazine legumicole din ţară, cu peste 4.000 de producători. În comună au fost amenajate 1.000 de hectare cu solarii, iar culturile de câmp se întind pe 2.000 de hectare. 

Mai multe