Roșu, galben, verde. Ce înseamnă cele 3 scenarii ale începerii școlii. Iohannis, răspunsuri la 7 întrebări care "ard"

6 august 2020 13:39   Național
Ultima actualizare:

Părinții, profesorii și elevii au așteptat cu interes declarațiile de miercuri (5 august) ale președintelui Klaus Iohannis. Șeful statului a anunțat că anul școlar 2020 - 2021 va începe în 14 septembrie, iar elevii vor merge fizic la ore. Sunt luate însă în calcul trei scenarii, roșu, galben și verde, în funcție de situația epidemiologică. Iată tot ce trebuie să știi despre cel mai "altfel" an școlar de până acum!

„Pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Majoritatea elevilor va merge fizic la școală”, a spus președintele miercuri, după ce a condus o ședință cu premierul și miniștrii de resort, care a avut ca principală temă educația. Au fost prezentate trei scenarii, în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, iar deciziile finale vor fi luate de autoritățile locale. Cele trei mari scenarii au fost botezate după culorile semaforului și sunt stabilite în funcţie de numărul de cazuri noi de îmbolnăviri din ultimele 14 zile, la mia de locuitori. 

Scenariul verde: participarea la cursuri e obligatorie, nu opțională

Este varianta cea mai optimistă, cea în care mai puţin de o persoană la mia de locuitori este depistată cu COVID-19, în ultimele 14 zile. Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, Capitala se află în acest scenariu, ceea ce înseamnă că elevii din Bucureşti vor putea merge la şcoală. Ministrul educației, Monica Anisie, a explicat la Antena 3 că, în cazul scenariului verde, în care este prevăzut ca toți copiii să meargă la școală, acest lucru este obligatoriu, nu opțional. "Atât timp cât nu există niciun pericol, nu văd de ce nu trebuie să își trimită părintele copilul la școală. Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență este luată împreună cu DSP. Deci dacă de acolo se spune că nu există niciun pericol, nu văd de ce nu ar participa la cursuri elevii", a afirmat Anisie.

Scenariul galben: unii elevi în clase, alții, online

Scenariul galben, cel privind un risc mediu, presupune între 1 şi 3 persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. În acest caz, prioritate să meargă la şcoală vor avea preşcolarii, elevii din clasele 0-4, dar şi elevii din anii terminali. Restul claselor vor face ore online, însă vor merge şi la şcoală, prin rotaţie.

Scenariul roșu: cursurile se vor ține online

Scenariul roșu, considerat de avarie, înseamnă că într-o localitate sunt mai mult de trei persoane depistate pozitiv la mia de locuitori în ultimele 14 zile. În acest caz, şcoala se închide de tot, iar orele se vor face online. Klaus Iohannis a dat asigurări că în prezent, doar 50 de localități din România s-ar încadra la scenariul roșu, iar în scenariul "galben", câteva sute.

7 întrebări la care a răspuns Klaus Iohannis

Decizia începerii școlilor la 14 septembrie a fost luată la Cotroceni, într-o ședință la care alături de șeful statului au participat premierul, mai mulți miniștri și șeful DSU. Hotnews.ro face bilanțul întrebărilor pe care jurnaliștii le-au adresat șefului statului, cu privire la anul școlar 2020-2021.

  • 1. Cum se calculează numărul de bolnavi?

Klaus Iohannis: Bucureștiul se încadrează în scenariul verde, la populația foarte mare după acest criteriu intră în categoria verde. Majoritatea localităților intră pe scenariul verde, foarte puține sau zero cazuri. Câteva sute de localități, la acest moment, intră în scenariul galben și doar 50 de localități azi s-ar încadra în scenariul roșu. Dacă numărul de cazuri crește, școala se va închide pentru acea localitate sau acel cartier. E vorba de cazuri noi din media ultimelor 14 zile per mia de locuitori.

  • 2. Cât de des se vor face aceste analize?

Klaus Iohannis: Aceste analize vor fi foarte detaliate, se vor actualiza permanent. Important e ca aceste date să fie obiective. Vom avea situația când în unele localități școala se va face online iar în altele absolut normal. Împărțirea pe scenarii, acceptată de foarte multe țări, este folosită și la noi.Ce le transmiteți cetățenilor care nu respectă regulile?Klaus Iohannis: E extrem de important să respectăm cu toții aceste norme. Respectarea lor e singura modalitate prin care putem îngrădi răspândirea epidemiei. Fiecare în parte trebuie să respecte normele.

  • 3. Ce vor face părinții?

Klaus Iohannis: E în discuție un scenariu similar cu starea de urgență, când părinții vor primi un ajutor pentru a putea sta cu copiii acasă. Am rugat să se lucreze rapid la un scenariu care poate fi pus în practică. Sunt convins că vom avea în scurt timp o soluție legislativă corectă.

  • 4. Învățământul online poate suplini cu succes varianta clasică?

Klaus Iohannis: Pentru o perioadă limitată, poate să țină loc de învățământ în clasă. Aceste încadrări se actualizează permanent și pornim de la premisa că în orice localitate se va reajunge la normalitate într-un interval rezonabil de timp.

  • 5. Aveți un plan dacă numărul infectărilor va crește?

Klaus Iohannis: Evident că ne preocupă chestiunea și e unul din motivele pentru care am reluat de atâtea ori apelul să ne ferim de boală. În Parlament PSD a tras de timp și s-a creat un vid legislativ, timp în care mii de oameni bolnavi s-au dus în comunitate. Nu știe nimeni cum va evolua pandemia. Noi calculăm un scenariu în care nu va fi considerabil mai rău ca acum. Dacă se gravează, evident că vom amâna începerea anului școlar, dar numai când specialiștii ne vor spune acum nu se mai poate. Deocamdată scenariul pe care îl luăm în calcul este școala începe pe 14 septembrie.

  • 6. La ce interval se va face analiza privind numărul de bolnavi?

Klaus Iohannis: Actualizarea datelor se face zilnic, doar criteriul este media ultimelor 14 zile, dar analiza nu se face din 14 în 14 zile, ci zilnic. Fiecare comandament va evalua situația imediat ce se schimbă ceva. Acolo unde avem scenariul roșu, imediat ce condițiile sunt bune se va lua decizia și școala va putea reîncepe. Copiii se adaptează destul de repede și în ultima vreme și dascălii. Situația fiind una specială trebuie găsite soluții speciale. E extrem de important să avem decizia și implicarea locale, acolo se găsesc cel mai bine soluțiile.

7. Predarea online asigură dreptul constituțional la educație?Klaus Iohannis: Da. Nu facem aceste chestiuni pentru că vrem să experimentăm cu copiii noștri, ci pentru a face față și în condiții de pandemie. E evident că e mult de lucru până devine foarte performantă, dar sunt convins că predarea online va fi din ce în ce mai performantă. E imposibil ca totul să funcționeze impecabil și perfect când începi un lucru nou.

Majoritatea localităților se încadrează în scenariul verde. 50 intră în scenariul roșu

Klaus Iohannis a declarat că, în momentul de față, majoritatea localităților din România, inclusiv Bucureștiul, se încadrează în scenariul verde în care noile cazuri de infectare cu coronavirus sunt puține, iar copiii pot merge la școală. „Bucureștiul se încadrează în scenariul verde. Dacă este un număr relativ mai mare de cazuri la o populație foarte mare a Bucureștiului, după acest criteriu acceptat de OMS, de Ministerul Sănătății, Bucureștiul intră în categoria verde. Majoritatea localităților din România intră pe scenariul verde – foarte puține sau zero cazuri. Un număr de câteva sute de localități din România, la momentul acesta – măsurătoarea se va face atunci când va începe școala - intră în scenariul galben. Sunt numai 50 de localități care astăzi s-ar încadra în scenariul roșu. De aceea am spus că școala va începe pentru majoritatea elevilor”, a declarat șeful statului.

Anul școlar 2020-2021. Reacții după anunțul președintelui

Raluca Turcan: "Predarea online trebuie să fie de calitate"

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că autorităţile îşi doresc ca peste jumătate dintre profesori să ştie să facă cursuri online de la 14 septembrie. “În situaţiile în care vom ajunge la predarea online, aceasta să fie de calitate. Se lucrează la conţinutul predării online, dar şi la pregătirea profesorilor, pentru ca modul în care ei îşi vor exercita acest act al predării să fie unul de calitate. Şi dacă vor ajunge unii să stea mai mult acasă pentru că intră şcoala sau comunitatea în carantină sau ajungem la sistemul hibrid în care jumătate privesc lecţiile online şi jumătate sunt în sala de curs, să nu se creeze discriminare şi calitatea educaţională să fie ridicată şi pentru unii şi pentru alţii”, a explicat vicepremierul la Digi 24.

Cât vor dura orele și cum se vor desfășura

Ministrul Educației Monica Anisie a spus că programul elevilor la şcoală va fi unul normal, cu ora de curs de 45 sau 50 de minute, menţionând că se ia în calcul realizarea circuitelor în cadrul unităţilor de învăţământ la venirea copiilor, după modelul aplicat la examenele naţionale. Ea a mai spus că activităţile sportive se vor desfăşura în aer liber, precum şi unele ore de curs. „Activităţile sportive se vor desfăşura în aer liber, pentru activităţile de învăţare decizia este la nivelul unităţii de învăţământ. Ei se pot organiza, de exemplu: o lecţie de muzică sau de pictură să o facă şi în aer liber atâta vreme cât vremea o permite”, a explicat ministrul.

Vor purta elevii măști la școală?

Întrebată dacă la revenirea la cursuri elevii ar putea purta, în afară de măşti, şi viziere sau vor fi instalate paravane pentru bănci, Monica Anisie a răspuns că decizia trebuie să fie şi la nivel local. ”Trebuie să spunem că atât în scenariul 1, cât și în scenariul 2, trebuie respectate normele de igienă și normele de sănătate publică. Ultimele precizări de la OMS prevăd o distanțare de 1 metru. La momentul acesta fiecare Inspectorat școlar face o analiză. Vor realiza pentru fiecare unitate de învâțământ inclusiv acea oglindă a clasei ca să vedem care sunt problemele și să găsim soluțiile până la 14 septembrie. Masca, la momentul acesta, prin lege (n.r. obligatorie). Este stabilit că e obligatoriu de purtat. Și dacă vă amintiți nu de foarte mult timp am încheiat examenele naționale, copiii au purtat mască la examene”. În cazul copiilor mici de vârstă, Monica Anisie a precizat că „aici, trebuie să decidă Ministerul Sănătății. Nu putem să decidem noi în locul lor”, a explicat ministrul, la Antena 3.

Citește și:

Școala, transformată radical de pandemie! După trei luni de cursuri online, elevii s-au întors în bănci pentru examene

Aşa arată şcoala în timpul epidemiei. Ce reguli trebuie să urmeze elevii din Germania

Mai multe