Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, vindecătorul de cancer
Unii creştini care au necazuri de sănătate recunosc că mai întâi sunt revoltaţi de faptul că “Dumnezeu i-a pedepsit tocmai pe ei.” Şi cei care înţeleg că sufrinţa este modul lui Dumnezeu de a îi aduce alături de ei, se smeresc şi viaţa lor se schimbă. Rugăciunea către Sfântul Nectarie este grabnic ajutătoare.
Sfântul Nectarie este ajutorul la care ajungi atunci când toate mijloacele lumeşti pe care le creddeai infailbile s-au epuizat. Sfântul Nectarie este bogăţia şi dragostea pe care ajungi să le cunoşti atunci când reuşeşti să-ţi depăşeşti disperarea. Asumarea suferinţei aduce după sine iubirea şi cunoaşterea. Sfântul Nectarie in Eghina este atent la nevoile oamenilor şi vindecă boli incurabile, iar acolo unde este numai deznădejde schimbă vieţi şi mângâie sufletele mutilate de suferinţă. Vremurile pe care le trăim sunt la umbra materialismului-dialectic care au condus ţara timp de 70 de ani iar dogmele acestuia au prins rădăcini în sufletul multora dar minunile există şi este nevoie doar de ochi care să le recunoască şi inimi care să înţeleagă.
La mânăstirea Radu Vodă din Bucureşti au fost scoase la închinat moaştele sfântului Nectarie încă de ieri, după Sfânta Liturghie.
Rugăciune către Sfântul Ierarh vindecatorul de cancer
O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre și nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința?
Minunile și ajutorul tău ne-au făcut și pe noi, ticăloșii și scârbiții, să te chemăm să ne vii în ajutor. Știm, o, alesule ierarh, de mulțimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginți arătându-te. Nu cunoaștem nici suferință și nici durere pe care să nu le poți alina.
Nu cunoaștem nici o boală căreia tu să nu îi poți aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci și pe mulți bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credință și în răbdare, și să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor.
Îngenunchind, ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.
Către Acela roagă-te, ca să fim și noi ajutați și miluiți cu rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăviți, ca să binecuvântăm pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!