S-a amânat pronunţarea în cazul lui Dan Voiculescu. Până joi avocaţii pot depune concluziile scrise
Pronunţarea în dosarul ICA a fost amânată după ce, marţi, inculpaţii au susţinut ultimul cuvânt, iar avocaţii pot depune concluzii scrise până joi, urmând să fie anunţată ulterior data pronunţării.
Judecătorii de la CAB se vor pronunţa în acest dosar după ce avocaţii vor depune concluziile finale, aceştia din urmă putând face acest lucru până joi.
Dan Voiculescu a susţinut, marţi, în ultimul cuvânt, că rechizitoriul dosarului ICA este "incorect" şi "bazat pe falsuri, nu pe probe", şi că întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa sa pentru că timp de un an şi trei luni a fost "vânat" de procurori, fără a fi chemat la DNA.
Gheorghe Mencinicopschi a spus că nu vrea ca familia sa să ajungă în stradă, Corneliu Popa a rugat instanţa să ţină cont că are o fetiţă cu probleme de sănătate, iar Sorin Pantiş a susţinut că în dosarul ICA nu există prejudiciu, în ultimul cuvânt dat inculpaţilor în dosarul ICA
Avocaţii inculpaţilor din dosarul ICA au cerut, marţi, în pledoariile finale, achitarea clienţilor lor, pe motiv că aceştia sunt nevinovaţi. În cadrul pledoariilor finale, apărătorii au cerut şi ridicarea sechestrului asigurator pus în cazul mai multor inculpaţi.
Procurorul DNA a prezentat concluziile finale în dosarul ICA, cerând magistraţilor de la CAB să respingă apelul inculpaţilor, cererea de schimbare a încadrării juridice din spălare de bani în tăinuire şi contestaţia fiicelor lui Voiculescu privind sechestrul asigurator.
Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.