S-a întors din Franţa şi a devenit designer vestimentar pentru Carmen Iohannis
Alexandra Andriescu (29 de ani) este tânăra artistă din Iaşi, care îi crează ţinutele primei-doamne a României, Carmen Iohannis. Deşi avea un viitor strălucit în Franţa, din 2013, ieşeanca s-a întors în ţară, împreună cu soţul ei şi şi-a deschis un atelier de creaţie.
Atelierul “Maison ChouChou”, deschis de Alexandra Andriescu se află pe strada Lascăr Catargiu din Iaşi. Una dintre femeile care îi poartă cu mândrie creaţiile este Carmen Iohannis. În 2014, creatoarea a contactat-o pe prima-doamnă a României şi i-a prezentat hainele făcute de ea.
"Am apreciat-o încă de la primele sale apariţii şi mi-am dorit foarte mult ca dumneaei să intre în contact cu imaginea noastră, cu ceea ce promovăm noi. Aşa că m-am decis să-i prezint câteva idei despre ce facem noi în atelierul de la Iaşi pentru a vedea dacă există o compatibilitate între produsele noastre şi stilul dânsei. Doamna Carmen Iohannis a răspuns pozitiv la propunere şi i-am trimis, pentru început, un mantou, pe care l-a primit în Ajun de Crăciun, anul trecut, şi l-a purtat în prima zi de Crăciun, într-o apariţie publică la ceremonia religioasă", a declarat Alexandra Andriescu, pentru Adevarul.ro.
Alexandra Andriescu a creat produse unicat pentru Carmen Iohannis
În martie 2015, Alexandra Andriescu şi Carmen Iohannis s-au întâlnit în Sibiu. Prima-doamna a României i-a mărturist creatoarei că îi îndrăgeşte foarte mult hainele şi a asigurat-o că îşi doreşte să continuie colaborarea. Tânăra a creat şi câteva modele unicat, personalizate pentru doamna Iohannis.
"La început am testat să vedem dacă linia noastră se potriveşte cu ceea ce dumneaei caută. Produsele pentru doamna Iohannis vor avea o cromatică mai deschisă, vom avea o linie specială pentru silueta sa, în culori calde, pastelate. Oricum, încă de la început a apreciat acurateţea croiului nostru, cromatica, am interacţionat într-un mod constructiv", a spus Alexandra Andriescu.