S-a întors iarna. A nins aproape două ore în Bucovina și Harghita

21 aprilie 2015 9:35   Național
Ultima actualizare:

Un val de aer rece a coborât din Siberia peste țara noastră. A adus frig, vânt și ninsoare în nordul și centrul țării.

Iarna s-a întors în Bucovina și Transilvania. În această dimineață, a nins aproape două ore, după ce toată ziua a fost frig şi vânt puternic.

Stratul de zăpadă măsoară 1-2 cm și nu pune probleme în trafic, dar șoferii trebuie să aibă cauciucuri de iarnă.

În județul Alba, vântul a făcut probleme.

A suflat cu rafale de peste 60 km/h.  Nouă autoturisme au fost avariate, luni seară, la Aiud şi Ocna Mureş, după ce bucăţi din acoperişurile unor blocuri au fost smulse de rafalele puternice de vânt, informează Mediafax.

Rafalele puternice de vânt au produs pagube şi la Aiud, unde plăci de azbociment din acoperişul unui bloc au fost smulse şi au căzut pe opt autoturisme.

Mai multe