S-a sinucis în acelaşi loc unde şi-a luat viaţa fiul lui

24 octombrie 2014 21:02   Național
Ultima actualizare:

S-a simţit oare vinovat de moartea fiului său? Tatăl fotbalistului Ionuţ Lucian Radu, care s-a aruncat în faţa trenului luni seara, s-a sinucis joi seară exact la fel.

Ieri, la prânz, ar fi trebuit să-şi conducă fiul pe ultimul drum. Pentru Emil Radu, durerea a fost însă prea mare. Joi seara a ales să-şi pună şi el capăt zilelor. După ce a asistat la priveghi, povestesc colegii lui Ionuţ, citaţi de ”ziaruldevrancea.ro”, tatăl său a luat maşina în care a mers şi băiatul înainte de a se sinucide, s-a oprit în acelaşi loc şi s-a aruncat în faţa trenului, la Goleşti.

Şi-a înmormântat fiul în urmă cu o zi

”Stătea cu mâinile în buzunar pe calea ferată şi aştepta să vină trenul”, a declarat unul din martorii la şocanta scenă. „Este un bărbat din Cîrligele, iar accidentul a avut loc la Goleşti. Traficul ferovier nu a fost blocat”, a declarat Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Drama în familia Radu a început luni seara, când sportivul de 21 de ani s-a hotărât să moară. Motivele pentru care a recurs la acest gest extem par a fi două. Iubita lui plecase de curând la muncă în Italia, iar tânărul se temea că relaţia lor nu va rezista. În plus, era supărat că tatăl său ar fi avut o relaţie extraconjugală.

Când a aflat vestea morţii lui Ionuţ, iubita fotbalistului a postat un mesaj pe Facebook: „Numai Dumnezeu ştie durerea mea şi numai el înţelege. El este singurul care ştie cât de mult ne iubeam. Mi-ai promis că mă faci mireasă. Mă rog pentru sufletul tău, nu înţeleg, sunt atâtea întrebări fără răspuns. M-ai lăsat nenorocită. Dumnezeu să te ierte iubirea mea”. Ionuţ era legitimat ca fotbalist la echipa Voinţa Cîrligele şi era foarte apreciat de coechipieri.

Mai multe