S-au aprins 3 milioane de beculețe în Bucureşti

30 noiembrie 2015 8:07   Național
Ultima actualizare:

Capitala îmbracă de luni seară haine de sărbătoare. Nu mai puțin de trei milioane de beculețe s-au aprins la ora 16.40, odată cu iluminatul public.

De Sfântul Andrei Bucureștiul va fi o feerie de lumini. Trei milioane de beculețe de tip LED împodobesc orașul cu ocazia Sărbatorilor de iarnă.

Traseul iluminatului festiv însumează 29 de kilometri și cuprinde 46 de zone, informează Primăria Capitalei.

Astfel, ornamentale au fost aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Balcescu, I.C Brătianu și Unirii, de la Palatul Parlamentului până la intersecția cu Mircea Vodă, Piața Unirii, Piața Universității și Piața Romană, Bd. Dacia, între Piața Romană și Piața Gemenii, Bd. Lascăr Catargiu, între Piața Romană și Piața Victoriei, Regina Elisabeta, între Piața Universității și Piața Kogălniceanu, Bd. Carol, între Piața Universității și Piața Rosetti, Bd. Dimitrie Cantemir și Bd. Tineretului.

Totodată, au mai fost împodobite: Fântâna de la Arhitectură, Calea Dorobanți (Piata Charles de Gaulle – Piața Dorobanți), Piața Victoriei, Calea Victoriei (Piața Victoriei - Splaiul Independenței), Bd. Aviatorilor, între Piata Victoriei și Piața Charles de Gaulle și între Piața ChCric, Piata Roma, Piata Natiunilor Unite, Piata Constitutiei, Piața Rosetti, Piața Regelui, Piața Operei, Calea Moșilor (Șos. Mihai Bravu și Bd. Carol) și Șos. Colentina (Șos. Mihai Bravu și Str. Doamna Ghica).

Vom avea beculețe aprinse pe Calea Rahovei cu Ferentari, Bd.Timișoara cu Bd. Vasile Milea, în zona AFI Cotroceni, Șos. Progresului și Calea Rahovei, Colentina cu Mihai Bravu.

Ornamentele de Sărbatori vor lumina și la intrarea în București de pe DN1, A2, A1 și la cea dinspre Giurgiu.

Mai multe