S-au încărcat cu energie până au rămas blocaţi

29 noiembrie 2017 20:33   Național
Ultima actualizare:

S-au deschis cerurile marţi seara, 28 noiembrie, iar Bucegiul a devenit, pentru câteva ore, cel mai energetic punct de pe Pământ. De acest lucru sunt convinşi zecile de oameni veniţi din toate colţurile lumii ca să se încarce cu energie de la piramida care apare deasupra Sfinxului. Din păcate, anul acesta pelerinajul s-ar fi putut transforma într-o tragedie.

Prin nămeţi şi viscol, în şir indian, peste 150 de oameni au urcat Bucegiul, până în vârf, ca să asiste la spectacolul soarelui. „În 2012 s-a văzut prima dată triunghiul, în dimineaţa de 28 noiembrie. Atunci era foarte multă lume, cerul senin şi la asfinţit s-a format aşa un triunghi de aur, în spatele Sfinxului, ca o piramidă. Şi acum se simte o energie. Dacă ţii mâna dreaptă, este imposibil să nu simţi”, povesteşte o doamnă care s-a aventurat marţi pe munte. „S-a văzut galben, la un moment dat. Norul ăsta a coborât şi a apărut ceva galben în partea stângă”, a spus o tânără care susţine că a şi fotografiat piramida energetică. 

Au fost însă şi sceptici care au spus că oricât s-au străduit, nu au reuşit să vadă piramida energetică. Şi asta mai ales pentru că vremea nu a fost deloc prietenoasă. Viscol puternic, zăpadă mare. Nu puteai vedea la doi metri în faţă. Aşa se face că turiştii care urcaseră cu maşinile la Peştera au rămas blocaţi şi au sunat disperaţi la 112. Potrivit Jandarmeriei Montane Prahova, turiştii au fost coborâţi în grupuri de 7, 12 şi 15 persoane, în zona Peştera. Peste 100 de oameni. Pe zona Dichiu-Piatra Arsă, alte 47 persoane. Culmea, oamenii legii spun că au avertizat ghizii montani încă de luni că vremea nu este bună pe munte. În cele din urmă, turiştii au ajuns în siguranţă, acţiunea durând până spre miezul nopţii. O singură persoană de 72 de ani a suferit o întindere musculară şi a fost dus pe targă.

Mai multe