S-au întrecut cu cărucioarele, la "Cursa în scutece"
Vor să-i învețe de mici să ducă o viață sănătoasă și să facă cât mai multă mișcare. Astfel că sute de părinți și bebelușii lor aflați în cărucioare s-au aliniat, ieri, la linia de start a ”Cursei Jogging în Scutece”, din cadrul Maratonului Internațional București.
Micuții cu vârste cuprinse între șase luni și patru ani s-au distrat de minune pe parcursul celor 850 de metri, în care părinții lor au împins cărucioarele alergând. Tot ieri, s-a desfășurat și cursa copiilor, cu starturi pe categorii de vârstă, între 5 și 12 ani. Astăzi, au loc curse de maraton (42,195 kilometri), semimaraton (21,197 kilometri), maraton ştafetă (4 x 10,548 kilometri), precum şi cursa populară (3,6 kilometri). În total, la cea de-a opta ediție a evenimentului, s-au înscris circa 10.000 de participanți din 55 de țări. Pentru prima dată, traseul maratonului nu mai e format din două bucle de 21 km, ci de 33 km, pe mai multe artere din centrul orașului, ceea ce înseamnă și trafic restricționat pe multe străzi.