S-au întrecut pe biciclete la 200 metri sub pământ

22 februarie 2015 18:37   Național
Ultima actualizare:

Cursă mai puţin obişnuită, în Salina Prahova! Peste 300 de biciclişti amatori au coborât, ieri, în subteran, să participe la un concurs de mountain bike prin tunelurile de sare. Traseul dificil a creat mari probleme concurenţilor, 16 dintre ei fiind chiar uşor răniţi.

Entuziaşti, bicicliştii amatori au coborât la 208 metri sub pământ, unde este o temperatură constantă de 12 grade. „Nu trebuie să mai aştept să vină vremea frumoasă, ca să mă dau cu bicicleta. Acum poate să ningă, poate să plouă, noi ne întrecem în salină”, a spus unul dintre concurenţi.

Competiţia s-a desfăşurat nu doar prin zona turistică, dar şi pe tunelul special de acces, zonă restricţionată şi, în mod normal, închisă publicului. Traseul a avut o lungime de 4,6 kilometri prin Sala Unirea şi prin tunelul de exploatare cu pante cu înclinare mare, zone accidentate şi alunecoase, cu vizibilitate redusă şi diverse obstacole. A fost dificil, iar unii dintre biciclişti au fost nevoiţi să abandoneze. „Mi s-a rupt lanţul, aşa că am renunţat la cursă. Traseul este greu”, ne-a povestit un concurent. Mai mult, 16 biciclişti au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au căzut. Din fericire, nimeni nu a fost grav rănit. Organizatorii au spus că au vrut să promoveze salina, care este „o oază de sănătate pentru turişti”.

Coboară în salină cu microbuzul după ce liftul s-a prăbuşit

Accesul vizitatorilor în mina Slănic Prahova se face, în continuare, cu microbuzele. Liftul care a căzut în gol, în august 2014, nu a fost pus încă în funcţiune. Angajaţii spun că liftul a fost reparat, însă nu există autorizaţie ISCIR ca să fie repornit pentru turişti. Oamenii sunt transportaţi în subteran, în aproximativ 15 minute, cu microbuze închiriate de la o firmă din Păuleşti, iar unii călătoresc chiar şi în picioare. În cursul săptămânii, cursele au loc până la ora 13.00, iar în weekend până la 15.30. Preţul pentru vizitarea salinei este de 18 lei pentru adulţi, 9 lei pentru copii şi 16 lei pentru pensionari.

Mai multe