S-au ţinut de mână şi au sărit spre moarte
Scene şocante s-au petrecut, joi seară, într-un cartier din Oradea. Doi adolescenţi au decis să-şi încheie socotelile cu viaţa, aşa că s-au aruncat în gol de pe un bloc de zece etaje. Băieţii, care se pare că luaseră droguri şi consumaseră alcool, au murit pe loc.
O seară obişnuită şi liniştită, pe strada Sovata din Oradea, avea să se încheie joi cu o tragedie. Locatarii blocului C15 îşi vedeau de treburile lor, în momentul în care au auzit o bufnitură puternică în faţa imobilului.
„M-am uitat pe geam şi am văzut în faţa blocului doi tineri. Unul era întins pe iarbă, celălalt era căzut peste suportul de biciclete, într-o baltă de sânge”, a povestit unul dintre locatari.
Îngroziţi, oamenii au sunat la 112, iar la faţa locului a ajuns Ambulanţa. Din păcate, Rafael Popuş (15 ani), elev în clasa a VIII-a la Grupul Şcolar “Vasile Voiculescu”, şi Iosif Bocioc (17 ani), fost elev al Colegiului Tehnic “Mihai Viteazul” din Oradea, n-au mai putut fi salvaţi de medici. “Cei doi erau plecaţi de acasă, în ultima săptămână, şi locuiau într-o clădire dezafectată. Sunt martori care declară că tinerii consumau, în mod frecvent, alcool. Urmează să se efectueze şi analize toxicologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, procurorul Maria Cotrău.
Erau plecaţi de acasă de o săptămână
Pe acoperişul blocului, poliţiştii au găsit două mucuri de ţigară, o pungă, câteva cuie şi un proces verbal de contravenţie. Un martor care i-a văzut pe cei doi când au sărit a afirmat că aveau asupra lor o pungă cu prenadez, nefiind exclusă varianta că se drogau. În ce priveşte procesul verbal de contravenţie, unul dintre cei doi ar fi fost amendat după ce ar fi fost găsit consumând băuturi alcoolice pe domeniul public. Prietenii ajunşi la locul tragediei sunt şocaţi.
“Eram cu fosta prietenă a unuia dintre ei când a sunat-o şi i-a spus că este ultima persoană cu care vorbeşte. I-a spus că este pe un bloc din oraş. Nu ştiu ce i-a împins să se sinucidă”, a mărturisit una dintre prietenele celor doi tineri, potrivit voceatransilvaniei.ro. Răpuşi de durere, părinţii băieţilor au fost, ieri, la Medicina Legală, de unde şi-au luat copiii acasă între patru scânduri.
“Nu ştiu ce s-a întâmplat. Ieri dimineaţă, am vorbit cu el la telefon şi mi-a spus că mă iubeşte. I-am spus să vină acasă. Nu ştiam ce probleme are, ştiam doar că umblă cu celălalt băiat”, a spus, printre lacrimi, mama lui Iosif.