Să aveți umbrele aproape! Ploi torenţiale, şi vânt, până la noapte!

4 iulie 2016 9:57   Național
Ultima actualizare:

Meteorologii emit avertizări pe bandă rulantă. Prima pe ziua de astăzi, 4 iulie, anunță ploi torențiale și vânt nebun în tot sudul țării, inclusiv pe Litoral.

Meteorologii ANM au emis în această dimineață (4 iulie) o nouă informare meteo.

Aceștia spun că instabilitatea atmosferică va fi accentuată, astăzi, 4 iulie, în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali. În aceste zone, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic.

Așadar, luni (4 iulie), între orele 12.00 şi 21.00, în zonele aflate sub atenţionare vor fi perioade de timp cu înnorări, local averse ce vor avea şi caracter torential, iar cantităţile de apă pot ajunge până la 35-40 l/mp.

În Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vântul va avea intensificări, se vor produce descărcări electrice şi izolat va cădea grindină, potrivit informării ANM. 

Mai multe