Sabina, eleva cu bentiţă tricoloră, apărată de lege

17 octombrie 2013 7:09   Național
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a stabilit că „fapta dirigintei de clasă de a solicita elevei Sabina Elena să nu mai poarte o bentiţă tricoloră în incinta unităţii de învăţământ, respectiv fapta de a deposeda eleva de bentiţă, constituie discriminare prin încălcarea dreptului la demnitate, pe criteriul convingeri”, se arată într-un comunicat al instituţiei, citat de Mediafax.

Dirigintei, care între timp a fost schimbată din funcţie, i-a fost aplicată o amendă de 400 de lei.

CNCD a decis să-l amendeze, tot cu 400 de lei, şi pe directorul liceului, pentru că „a săvârşit prin comportamentul său pasiv, respectiv neadecvat, o fapta de discriminare, constând în tratamentul injust la care a fost supusă petenta”, se mai arată în comunicat.

La sfârşitul lunii martie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna informa că directorul şcolii şi adjuncţii săi au fost sancţionaţi cu observaţii scrise, în timp ce diriginta, care era şi profesor de Limba română la clasa Sabinei, a fost înlocuită în ambele funcţii.

Sabina Elena, elevă în clasa a IX-a la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna, a mers la şcoală, în 15 martie, de Ziua maghiarilor de pretutindeni, cu o bentiţă tricoloră, alături de câţiva colegi.

Ea a arătat că a primit ameninţări cu moartea pe o reţea de socializare după acest gest. Români din toată ţara au fost solidari cu fetiţa curajoasă.

Mai multe