Salariile angajaţilor din companiile de stat, majorate în anul 2013

27 decembrie 2012 13:09   Național
Ultima actualizare:

Salariaţii din companiile de stat ar putea beneficia de o majorare a salariile cu 3% în 2013. Măsura s-ar aplica pentru firmele care au înregistrat profit anul acesta.

Anunţul a fost făcut, joi, de vicepremierul Liviu Dragnea, la finalul şedinţei de Guvern.

"Procentul utilizat pentru creşterile salariale din anul 2013 este de maximum 3%, dar numai pentru operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent", a spus Liviu Dragnea.

Totodată, indemnizaţiile directorilor din companiile de stat vor fi plafonate şi pentru anul viitor.

Executivul a mai decis ca societăţile de stat să fie obligate şi în acest an să verse la bugetul de stat, sub formă de vărsăminte sau dividende, echivalentul a 85% din profit.

Mai multe