Salvamar accidentat pe plaja din Mangalia. Cum s-au petrecut lucrurile

14 iulie 2020 18:08   Național
Ultima actualizare:

Și salvamarii pot păți accidente de muncă. Un salvamar s-a accidentat în timpul serviciului pe plaja din Mangalia. Bărbatul s-a rănit într-un fier beton pe dig, în timp ce alerga la o intervenție.

Evenimentul s-a oetrecut luni, iar bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost rănit serios la picior. Potrivit martorilor citați de replicainline.ro, în timp ce alerga pe dig, salvamarul nu a văzut o bucată de fier care ieșea dintre stabilipozi și a călcat pe ea. Ca urmare a evenimentului, victima a fost transportată la Spitalul Municipal Mangalia pentru acordarea îngrijirilor medicale. Acesta a suferit o plagă de circa 2 cm și a fost îngrijit de către cadrele medicale de la UPU Mangalia. Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța au fost deja sesizați despre accident și efectuează cercetări sub aspectul de rănire în urma unui accident de muncă.

300 de salvamari pe plajele de pe Litoral

Pe plajele de pe litoralul românesc al Mării Negre acționează aproximativ 300 de salvamari. Cei mai mulți, 120, sunt prezenți pe plajele din Mamaia și Constanța. Salvamarii au primit echipamente de intervenţie, inclusiv baloane de resuscitare, defibrilatoare, aspiratoare de secreţii şi rucsacuri de prim ajutor, pentru intervenţia rapidă a salvatorilor. Aceștia stau fie în puncte fixe de intervenţie de pe plajă dotate cu mobilier, paturi de consultaţie şi tărgi mobile sau patrulează de-a lungul plajelor.”Avem 10 puncte de observare şi 3 puncte de ajutor pe plajele din Constanţa şi pe plaja din Mamaia sunt 19 puncte de salvamari şi 4 puncte de prim ajutor. La fiecare punct de observare avem 3 salvamari, fiecare bază este dotată cu ambarcaţiuni cu motor şi ski- jeturi de intervenţie”, declara la începutul sezonului pentru ctnews.ro, Gabi Culea, coordonatorul Serviciului de Salvamar Constanţa – Mamaia. Oficial, salvamarii veghează plajele între orele 8.30 și 19.30

Citiți și

Ei sunt gardienii mării agitate

Iată cum arată Sea Status, aplicaţia care informează turiştii de pe litoral dacă pot intra în mare fără a-şi pune viaţa în pericol

Mai multe