Sanitarii ameninţă cu proteste, dacă salariile nu cresc cu 10%

30 mai 2014 5:55   Național
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat că sindicaliştii s-au întâlnit, joi, cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Ministerului de Finanţe şi cu ministrul pentru Dialog Social şi au discutat trei dintre revendicările Sanitas: contract colectiv de muncă pe sector, majorarea salariilor pentru personalul medical şi pentru angajaţii din asistenţă socială.

Marius Sepi a precizat că s-a solicitat transformarea de urgenţă a contractului colectiv de muncă pe grup de unităţi în contract colectiv de muncă pe sector sanitar şi activităţi sanitar-veterinare, data limită până la care se aşteaptă rezolvarea acestei probleme fiind 10 iunie.

Cea de-a doua solicitare a Federaţiei Sanitas a vizat creşterea de urgenţă a veniturilor personalului din sănătate cu cel puţin 10 la sută, sindicaliştii solicitând ca această măsură să fie luată în special pentru cei cu venituri mici.

Aceeaşi solicitare, de majorare salarială cu 10 procente, s-a făcut şi pentru domeniul asistenţei sociale, unde sunt cele mai mici salarii.

Mai multe