Sărbătorile de iarnă în Bucureşti: 2,7 milioane de beculeţe vor străluci în 20 de culori - FOTO
A venit şi ziua în care Capitala intră în febra sfârşitului de an: astăzi se aprind luminile speciale de Sărbători. Pupitrul cu întrerupătorul care va aprinde cele 2, 7 milioane de leduri va fi amplasat în Piaţa Universităţii.
În zona statuilor de la Universitate unde de câteva zile fost instalată „tabăra lui Moş Crăciun" pregătirile erau ieri în toi. Locul de unde se va „face lumină" pe cele mai importante artere ale oraşului este pus lângă cel mai mare brad din Bucureşti, 15 metri înălţime.
Piaţa Universităţii: Din faţa bradului de 15 metri vor fi aprinse luminile de Sărbători
„Avem cel mai mare număr de leduri montate vreodată care vor lumina în 20 de culori iar suprafaţa acoperită este tot un record, vorbim de 22 de km", a explicat Silvian Şerbănescu, director la Luxten, firma care se ocupă de montarea iluminatului special de Sărbători. Specialiştii au încercat să personalizeze ghirlandele de lumini, creând pentru fiecare arteră importantă un sistem special.
Astfel dacă pe Bd. Magheru sunt lampadare care atârnă la trei metri înălţime, pe Bd Aviatorilor şi pe Şos Kiseleff sunt steluţe colorate şi panouri luminoase.
În piaţă au fost montate 57 de căsuţe din lemn unde comercianţii vor vinde de astăzi şi până pe 5 ianuarie 2013 dulciuri, mâncăruri alese şi suveniruri specifice acestei perioade a anului. Pentru că muzica face casă bună cu distracţia a fost montată şi o scenă pe care se vor „produce" artişti cunoscuţi.