Sârbii îl vor pe Traian Băsescu să le fie preşedinte. Îl dăm?
Ministrul de Externe al Serbiei, Vuk Jeremik, a declarat cu ocazia întâlnirii cu liderul PDL Diaspora, William Brânză, că Traian Băsescu este foarte iubit în Serbia, de români şi sârbi deopotrivă, şi dacă ar candida acolo, ar ajunge preşedinte.
"În cadrul unei întâlniri pe care am avut-o cu ministrul de Externe al Serbiei am depăşit discuţiile formale. Acesta a spus ca preşedintele nostru ar câştiga şi acolo un mandat. De asemenea, am constatat că suntem două popoare foarte apropiate, deşi se spune că Dunărea ne desparte, ne-am dat seama că nu e aşa", a spus William Brinza potrivit Ziare.com.
Ministrul sârb de Externe a adăugat că România este singura ţară vecină cu care Serbia nu a intrat în conflict. "Au fost provocări, dar prietenia sârbo-română este trainică", a declarat acesta.