Satu Mare. Impact devastator între o ambulanță și o autoutilitară. Două persoane au murit, iar altele au suferit fracturi

7 septembrie 2020 8:50   Național
Ultima actualizare:

Două persoane au murit în urma unui accident în care au fost implicate ambulanţă şi o autoutilitară, între Satu Mare şi Negreşti-Oaş. Mai multe persoane au fost rănite și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

”Pe DN19 Satu Mare – Negreşti-Oaş, pe raza localităţii Ciuperceni, judeţul Satu Mare, a avut loc o coliziune între o ambulanţă şi o autoutilitară”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Două persoane au murit în urma impactului 

Potrivit primelor informaţii, în urma impactului, două persoane au decedat, una dintre ele, aflată în autoutilitară fiind carbonizată. Mai multe persoane au ajuns la spital cu diferite fracuturi și au avut nevoie de ajutorul medicilor. 

În autoutilitară erau cinci pasageri, iar în ambulanţă se aflau trei. Circulația în zona producerii accidentului a fost întreruptă total. 

Mai multe