Satul care a rămas fără oameni de jumătate de secol

3 mai 2017 13:24   Național
Ultima actualizare:

Curpenii Silvașului. Cândva, un sat înfloritor. Azi – niște ruine părăsite, mâncate de buruieni. E povestea unui sat din România care a rămas fără locuitori acum mai bine de 50 de ani.

Ruinele unei biserici vechi, care poartă ca pecete o inscripţie stranie, şi câteva case prăbuşite parţial, ascunse de vegetaţia abundentă, au rămas mărturii ale existenţei satului Curpenii Silvaşului, un loc tainic părăsit complet de mai multe decenii, unde natura a creat peisaje fascinante.

De aproape jumătate de secol, un sat din Munţii Poiana Ruscăi a rămas nelocuit. Aşezarea se numeşte Curpenii Silvaşului şi aparţine comunei Topliţa, aflată la 25 de kilometri de Hunedoara.

Curpenii Silvaşului mai are câteva case goale şi o biserică ruinată, pe care ctitorii au scris „Cu ajutorul lui Dumnezeu m-am îmbrăcat pe veci în 1942”. Drumeagul lui s-a acoperit cu uscături prăbuşite din pădure şi de vegetaţie, a devenit cu timpul de nerecunoscut, iar puţini străini se mai încumetă să-l străbată.

Satul Curpenii Silvaşului a fost redescoperit în fotografiile realizate de hunedoreanul Lucian Ignat. Tânărul a rămas impresionat de priveliştea locurilor din care oamenii au dispărut şi pe care timpul le-a măcinat. „De la capătul Lacului Cinciş, am pornit la pas prin pădurile din Munţii Poiana Ruscăi, spre direcţia Mănăstirii Prislop, un traseu de două – trei ore. Pădurile de aici sunt neatinse şi ascund cătune foarte vechi, părăsite, unul dintre ele fiind Curpenii Silvasului. Am simţit că s-a oprit timpul şi mi-am imaginat cum oamenii, la lăsarea serii, intrau în case, se odihneau după o zi de lucru la pământ, lângă familiile lor, la lumina felinarelor”, a relatat Lucian Ignat.

Mai multe, pe adevărul.ro

Mai multe