Satul cu un singur locuitor

30 august 2016 19:43   Național
Ultima actualizare:

Lângă Izverna, în creierii munţilor Mehedinţiului, trăieşte singură, în cătunul Vintilanilor, o femeie de 60 de ani. Rând pe rând, vecinii săi au trecut la cele veşnice sau au plecat la oraş, aşa că acum îşi duce singură traiul.

Calistiţa Vintilani sau Calistiţa lui Păcală, cum îi spun localnicii de la Izverna, după porecla socrilor săi, a venit în sat la vârsta de 13 ani, când s-a măritat cu un băiat de aici, din Vintilani. Nici atunci, îşi aminteşte femeia, cătunul Vintilanilor nu era foarte mare, număra doar nouă case, însă vedeai oameni pe uliţele micuţei localităţi din nordul Mehedinţiului. De 14 ani, soţul său s-a prăpădit, iar copiii săi, doi băieţi şi trei fete, s-au dus care încotro, au viaţa lor. Acum, bătrâna ştie că trebuie să-şi ducă traiul aici, singură, la Vintilani, informează adevarul.ro. Nea Vintilă Solomon, ultimul său vecin, a trecut în lumea celor drepţi în urmă cu un an şi jumătate. Acum, singurătatea îi apasă greu pe umeri Calistiţei. O macină pe interior.

„E foarte grea singurătatea, dar asta e, ce să faci. Singurătatea e periculoasă. Nu am unde să măduc, nu am altă posibilitate, fetele stau şi ele într-o casă cu chirie. Mai vin copiii, când pot, când nu pot, ce să fac, unde să mă duc”, se plânge biata femeie. Noroc cu cei doi câini şi orătăniile de prin curte că altfel ziua ar trece foarte greu. Nici cu banii nu o duce prea bine, nu a muncit niciodată, la fel şi bărbatul său, aşa că trăieşte de pe o zi pe alta din brânza pe care reuşeşte uneori să o vândă la oraş, la Baia de Aramă. Dar iarna este cel mai greu, când zăpada trece de genunchi şi trebuie să ajungă în sat după o pâine. Un nepot care vine cu caprele în zonă face uneori potecă şi în felul acesta poate răzbi.

La 120 de kilometri, în judeţul Gorj, un alt cătun părăsit. În satul Boia, din comuna Jupâneşti, mai trăiesc trei familii, scrie adevarul.ro. În total, şapte suflete, dintre care două bătrâne trecute de vârsta de 80 de ani. Satul Boia se află la liziera unei păduri, în desişul căreia se află ascunsă o bisericuţă din lemn, declarată monument istoric, construită în anul 1740, unde legenda locului spune că a oprit să ia paşte revoluţionarul Tudor Vladimirescu în anul 1821. Boia se afla peste râul Gilort. Din şoseaua principală din satul Vidin se desprinde, în dreapta, un drum îngust, dar asfaltat. După ce se trece podul construit în urmă cu doi ani peste râul Gilort, drumul începe să urce, iar comuna rămâne undeva, jos. După aproximativ o jumătate de kilometru se pot vedea câteva căsuţe, unele abandonate. Cei care au trăit aici şi au plecat şi-au demolat casele pentru a avea materiale de construcţie. Cei mai mulţi s-au mutat în satul învecinat, Vidin, iar alţii au plecat în lume. Până în urmă cu doi ani, în Boia se putea ajunge doar pe o punte peste apa Gilortului, care iarna îngheţa şi se umplea de zăpadă. Accesul cu autovehiculele era practic imposibil. Viaţa oamenilor de aici era foarte dificilă. Acum, drumul pietruit şi podul peste Gilort le uşurează mult accesul oamenilor la locuinţe. 

La marginea satului îl întâlnim pe Gheorghe Sinescu, în vârstă de 57 de ani, care se afla la păscut cu o vacă şi cu un viţel. „Stau aici de 20 de ani. Locuiam în oraşul Târgu Cărbuneşti şi lucram la o unitate de foraje. Stăteam la bloc. Unitatea s-a închis şi am vândut apartamentul, după care m-am mutat aici, în satul natal al soţiei. La bloc erau costuri foarte mari. Aici este linişte şi aer curat. Nu mă deranjează nimeni. Îmi place aici. Dacă ne este dor de vorbărie, ieşim la asfalt, dar nu prea e timp de asta“, ne spune bărbatul.

Acesta ne enumeră cele şapte suflete care trăiesc în Boia: Iulian şi Elisabeta Vlăduţoiu, Ioana Negoiţă, de 84 de ani, el şi soţia sa, fiul său aflat la liceu şi soacra sa. „Copilul va pleca, după ce va termina liceul. De ce să stea aici? Să moară de foame lângă mine? Se va duce la fratele lui“, ne spune localnicul. Elisabeta Vlăduţoiu este născută în Braşov, dar viaţa a adus-o în acest loc. Vorbeşte cu noi din spatele gardului, de la o distanţă de 10-12 metri, pentru că nu prea are chef de oaspeţi. „Este linişte şi avem o viaţă frumoasă. Cea mai mare problemă era lipsa apei, dar cei de la primărie au făcut recent un puţ şi s-a rezolvat“, ne spune femeia. A locuit într-o casă naţionalizată din centrul municipiului Târgu Jiu, după care a stat la bloc. Nu i-a plăcut viaţa de la oraş, iar în urmă cu peste 30 de ani s-a mutat cu soţul în Boia. Elisabeta Vlăduţoiu este optimistă şi crede că satul se va dezvolta: „În satul acesta cred că vor apărea vile şi case de vacanţă, pentru că peisajele sunt extraordinare, iar aerul este curat“.

Mai multe