Satul distrus de inundaţii în ‘70, paradisul turiştilor în Deltă
A fost ras de pe faţa pământului. Puhoaiele s-au revărsat, astfel că satul Uzlina a devenit una cu apa. Vieţile oamenilor au fost salvate, la fel şi agoniseala lor, însă, locul a rămas pustiu. După 22 de ani, Uzlina a renăscut. În locul caselor mici din chirpici au apărut pensiuni de lux. Acum, e raiul turiştilor!
Un loc condamnat de comunişti la pieire a devenit, în ultimii ani, staţiune. E povestea satului Uzlina, cea mai mică localitate din Delta Dunării, aflată pe braţul Sf. Gheorghe, la numai 38 km de Tulcea. Se întinde pe o limbă de pământ, o insulă ”plutitoare”, care în 1970 a fost înghiţită cu totul de ape. Cu câteva zile înainte ca puhoaiele să se reverse, întreg satul a fost evacuat. Loviţi de inundaţii şi constrânşi de comunişti să se mute din zona în care soţii Ceauşescu îşi ridicaseră o vilă de protocol, oamenii şi-au abandonat casele. Şi-au pus tot ce aveau în bărci şi au pornit spre o nouă viaţă. Cu toţii au primit pământ în Murighiol, aşezare aflată la 20 de minute de mers cu barca.
”Timp de două săptămâni am dormit pe la şcolile şi bisericile din zonă, după care ne-am mutat în noile case. Armata a ridicat repede locuinţele din chirpici”, îşi aminteşte Marcel Penea (57 de ani). Pe atunci avea doar 11 ani. A plecat cu familia, însă, nu s-a putut rupe definitiv de locurile natale. Mai târziu, a revenit aici şi este singurul locuitor al satului care mai are buletin de Uzlina. În rest, nimic nu mai aminteşte de vechea aşezare. Poate doar cele două case dărăpănate, ascunse de ochii turiştilor de stufărişul înalt. Singurele care au mai rămas în picioare după marea inundaţie. Tencuiala e roasă de timp şi ape, dar căsuţele încă mai sunt folosite drept acoperiş de paznicii din zonă.Uzlina e acum una dintre cele mai de fiţă staţiuni din Deltă.
”Apele s-au retras după doi ani, dar până în 1992 satul a fost pustiu. După acest an, au început retrocedările în masă. Oamenii nu s-au reîntors, au vândut terenurile. La început cu 2 $, apoi cu 10 $ şi s-a ajuns la 50 €/mp. Le-au cumpărat investitorii şi au ridicat pensiuni”, ne arată Marcel. Pe ambele maluri, despărţite de un mic canal, se văd complexuri turistice de 3, 4 şi 5 stele. Inclusiv, Radu Mazăre are o astfel de afacere aici. Pensiunea lui se numeşte ”Casa dintre salcii”. Mai încolo e ”Gulliver Delta Resort”, un complex de 3 stele, încărcat de istorie. Pe locul devenit paradisul turiştilor s-au aflat cândva şcoala şi biserica vechiului sat Uzlina, după cum ne-a povestit Vanea, ghidul nostru. Ascultăm legenda locului, ne legănăm în hamac şi privim în zare. Soarele apune şi se face una cu apa, broaştele tocmai au început concertul de seară, iar bărcile încă mai turează motoarele. Suntem în Deltă!
Cum puteţi ajunge la Uzlina
Pentru a ajunge la Uzlina, după ce treceţi de Tulcea mergeţi aproximativ 40 km pe un drum paralel cu Braţul Sf. Gheorghe, până în Murighiol. Din acest punct, singurul mijloc de transport este pe apă. De regulă, chiar proprietarii hotelurilor şi pensiunilor din zonă se ocupă de acest lucru.
Cinci zile de vacanţă cu 449 lei
Un sejur de cinci zile la “Gulliver Delta Resort” pleacă de la 449 de lei de persoană. În preţ intră transportul cu autocarul Bucureşti-Murighiol, transfer cu barca până la Uzlina, acces la piscină şi două mese pe zi. Cu pensiune completă preţul este de 569 de lei de persoană, iar all inclusiv - 699 lei de persoană. Preparatele sunt atât din peşte, cât şi din alte tipuri de carne şi legume, în funcţie de preferinţele fiecăruia.