Satul românesc cu străzi de marmură uitat de toată lumea. Ce soartă au bisericile rămase între zeci de case pustii
Un drum de marmură îi aduce pe călători în satul Alun din Ţinutul Pădurenilor. În ultimele decenii, cele peste 50 de case ale sale au fost părăsite de localnici. Un lucru ciudat se întâmplă de câteva luni în locul de poveste.
Satul Alun are peste 50 de case părăsite şi mai puţin de cinci locuitori, oameni în vârstă care la venirea iernii părăsesc cătunul de la poalele Munţilor Poiana Ruscă pentru a se muta în locuinţe mai confortabile din Hunedoara şi Deva, scrie adevarul.ro.
În aceste zile, când ultimele zăpezi au acoperit locul din Ţinutul Pădurenilor, în sat au mai rămas două călugăriţe care au în grijă biserica de marmură şi ciobanii de la stâna de oi înfiinţată la marginea cătunului. Alunul a avut în urmă cu un secol aproape 100 de familii. Cu timpul, mulţi dintre foştii localnici şi-au ridicat pe deal, în vecinătatea carierei, case trainice cu fundaţii şi garduri din marmură, unele din lemn, altele din cărămidă. Şi-au pavat apoi aleile din curţi cu blocuri de marmură, iar prin în anii 1960 au construit cu marmură chiar şi o bucată din drumul care şerpuieşte spre creastă, până la intrarea în Alun.
Biserica veche de trei secole
„Bijuteriile” satului sunt cele două biserici. Cea mai veche a fost ridicată pe coama unui deal, încă de la începutul secolului al XVII-lea. Este monument istoric, însă în ultimul deceniu, spun oamenii locului, aici nu s-au mai ţinut slujbe. Biserica a fost închisă, iar din 2008, acoperişul de şindrilă i-a fost acoperit cu o folie de plastic, în aşteptarea reparaţiilor necesare. Cea de-a doua biserică a Alunului a fost ridicată din blocuri de marmură, în anii ’30, de preotul Petru Roşu. Povestea de viaţă a ctitorului ei este impresionantă, scrie adevarul.ro.
În 1942, la trei ani de la ridicarea bisericii, Petru Roşu a mers pe Frontul de Est, în Al Doilea Război Mondial, ca preot misionar. S-a întors rănit în ţară, însă doi ani mai târziu, a ajuns din nou pe front, în Vest, iar pentru faptele sale a fost decorat cu ordinul „Coroana României“ şi cu medalia „Pobeda“. Preotul s-a întors în satul Alun, unde a slujit la biserica de marmură până în 1958, când a fost arestat ca duşman al regimului comunist. A fost purtat prin închisorile şi lagărele de la Deva, Jilava, Gherla, Salcia, Periprava şi Aiud, până în 1964, anul în care a murit în temniţa de la Aiud. În prezent, biserica de marmură se află în grija a două călugăriţe.