Scade TVA pentru agențiile de turism. Vom avea vacanțe mai ieftine?
Veste bună pentru agențiile de turism! Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunţat că luni va depune la Finanţe documentele necesare pentru reducerea TVA la 9%.
”Realităţile acestui domeniu se schimbă de la an la an, iar noi suntem pe o legislaţie veche pe care nu am updatat-o la necesităţile care sunt în acest moment. Vreau să vă spun în premieră că săptămâna viitoare voi înainta documentaţia către Ministerul de Finanţe în ceea ce priveşte reducerea TVA la agenţiile de turism la 9%. O să fie un drum destul de lung, sper să nu fie anevoioas, dar sper să avem un rezultat foarte bun la final astfel încât şi dumneavoastră să aveţi un TVA de 9% ca şi celelalte activităţi din turism”, a anunţat ministrul.
Ulterior, acesta le-a declarat jurnaliştilor că nu ştie exact cât vor dura procedurile.
"Procedura este în felul următor: Ministerul Turismului va face propunerea către Ministerul de Finanţe. Am avut o discuţie principială cu dânşii. Trebuie înaintată o documentaţie către Comisia Europeană, apoi trebuie să aşteptăm răspunsul acestora”, a precizat Mircea Titus Dobre.
Patronatele din turism au cerut, în ultimul an, ca Guvernul să majoreze bugetul destinat promovării turistice a României pe plan extern de la două milioane de euro la minimum zece milioane de euro, dar şi reducerea TVA la 9% pentru toate produsele pe care le vând agenţiile. Astfel că sunt șanse mari ca și pachetele de vacanță să se ieftinească.
În prezent cota de TVA este de 19%.