Scandal cu săbii și cuțite în Brăila! 10 bărbați s-au bătut în plină stradă
O altercație a avut loc în cartierul, din oraşul Brăila. Două tabere s-au încăierat, folosind săbii şi cuţite. În urma conflictului sângeros, mai multe persoane au ajuns la spital pentru a primi îngrijirile medicale necsare, iar oamenii liberi au intervenit pentru a aplana conflictul.
Conflictul a avut loc luni noapte, în jurul orei 21.00, în cartierul brăilean Chercea. Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza municipiului are loc un scandal.
Potrivit poliţiştilor, din primele date, a rezultat că mai multe persoane s-au agresat reciproc, unele dintre acestea prezentându-se, ulterior, la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale. În jur de zece persoane, cu vârste cuprinse între 21 si 83 de ani, ar fi fost identificate de politişti, relatează Adevărul.
„În urma cercetărilor efectuate, mai multe persoane, implicate în eveniment, cu vârstele cuprinse între 21 şi 83 de ani au fost identificate, în continuare efectuându-se cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, port fără drept sau folosire de obiecte periculoase, distrugere, violare de domiciliu şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a transmis IPJ Brăila.