Scandal la Constanța. Biserica vrea să scoată copiii în stradă la un marș anti-avort

24 martie 2017 8:47   Național
Ultima actualizare:

Biserica face valuri în școli, după ce a cerut Inspectoratului Școlar Constanța să „invite” toți profesorii, elevii și pe părinții acestora la marșul organizat duminică, împotriva avortului. Ministerul Educației e tranșant: nici profesorii, nici elevii nu sunt obligați să participle la acest eveniment!

„Voi cere juriştilor Ministerului Educației să se uite în protocolul încheiat cu Biserica Ortodoxă. Nu permitem nimănui să intre în şcoli ca să facă prozelitism, pentru că Legea interzice acest lucru, chiar dacă e Biserica Ortodoxă, Catolică, Penticostală sau care o fi”, a declarat pentru adevarul.ro secretarul de stat în Ministerul Educației Gigel Paraschiv.

Arhiepiscopia Tomisului a cerut Inspectoratului Şcolar Constanţa să „invite” toţi profesorii de Religie din oraşul Constanţa la evenimentul „Marşul pentru viaţă”, manifest împotriva avorturilor, organizat duminică împreună cu Biserica Ortodoxă Română. Mai mult, dascălii sunt obligaţi să informeze elevii şi părinţii cu privire la acest eveniment. Potrivit unei adrese din 20 martie, şi Inspectoratul Şcolar are „obligaţia” să participe la evenimentul care va avea loc în Constanţa. Asta în baza unui protocol semnat între BOR şi Ministerul Educaţiei şi care prevede că Inspectoratele Şcolare ar fi subordonate ambelor instituţii.

Ministerul Educaţiei nu susţine demersul Bisericii de a chema profesorii, inspectorii şcolari, elevii şi pe părinţii acestora la marşul împotriva avortului.

„Vom comunica Inspectoratului să nu dea curs adresei”, a subliniat secretarul de stat Gigel Paraschiv.

Gigel Paraschiv, care pentru câteva zile îi ține locul ministrului Pavel Năstase la şefia ministerului, spune că nu există nicio dublă subordonare a inspectoratelor şcolare, iar Arhiepiscopia nu îi poate obliga pe funcţionarii de aici să participe la „Marşul pentru viaţă”.

„Nu suntem de acord cu această cerinţă imperativă a Arhiepiscopiei Tomisului către unităţile de învăţământ. Protocolul acela încheiat între Ministerul Educaţiei nu este numai cu Biserica Ortodoxă, e cu toate cultele, şi cu Secretariatul de stat pentru culte, dar acolo se spune că se cere binecuvântarea ierarhului bisericesc pentru anumite chestiuni ce ţin de orele de religie, dar nici pe departe nu scrie în acel protocol că vine cineva şi le dă un ordin că trebuie să participe la o manifestare. Vom lua legătura cu Inspectoratul, nu avem treabă cu Arhiepiscopia, or să ajungă să ne spună că se subordonează doar Patriarhiei. Vom comunica Inspectoratului să nu dea curs adresei. Ministerul Educaţiei nu a permis nimic, nu ne-a întrebat nimeni dacă ne dăm sau nu acordul”, a declarat pentru adevarul.ro reprezentantul Ministerului Educaţiei.

Mai multe