Scandal la Jilava! Becali, găsit cu 1.000 de euro ascunşi în pantaloni
Pantolonii scurţi, în care au fost găsite două bancnote de câte 500 de euro, au fost aduşi de acasă de Becali, atunci când a fost arestat.
De atunci au trecut aproape trei luni, însă abia săptămâna trecută s-a aflat despre existenţa banilor. Imediat ce ştirea a ajuns la urechile şefului Penitenciarului Jilava, a început nebunia.
Acesta a dispus o amplă anchetă în rândul gardienilor. Speriaţi, angajaţii au scotocit tot bagajul latifundiarului, pentru a vedea dacă nu cumva Gigi mai ascunde şi altceva.
Dacă se va descoperi că omul de afaceri a încercat intenţionat să introducă banii în închisoare, el ar putea pierde o serie de drepturi pe care i le oferă regimul de detenţie semideschis, anunţă RTV.net: dreptul la muncă, dreptul la vizită şi pachet, dar şi amânarea eliberării condiţionate.
În plus, regimul semideschis s-ar putea transforma într-unul închis.
"I-am dus într-o zi o bucată de plăcintă cu brânză şi nu a vrut să o ia spunând că nu vrea să încalce regulamentul. Totul este o nouă încercare de a face din Gigi Becali, şi în puşcărie, infractorul secolului", a spus avocata Paula Iacob, care îl apără pe patronul Stelei.