Scandal la Primăria Capitalei. Înlocuitorul lui Oprescu, în pericol
Primarul general interimar al Capitalei, Ştefănel Dan Marin, are zilele numărate după ce a supărat deopotrivă, liderii PNL și PSD. Edilul, membru UNPR ar putea fi destituit din funcţie prin votul consilierilor generali ai celor două partide, care îl acuză pe acesta de incompetenţă. Potrivit Mediafax, care citează surse politice, cele două partide nu s-au înţeles şi asupra unui înlocuitor.
Potrivit surselor citate, discuţiile pentru destituirea primarului interimar din partea UNPR au început în urmă cu aproape o săptămână, după ce acestuia i-au fost aduse mai multe critici, atât în spaţiul public, cât şi în rândul partidelor reprezentate în Consiliul General al Muncipiului Bucureşti.
Astfel, consilierii PSD şi PNL au ajuns la o înţelegere pentru a-l schimba pe acesta din funcţie, urmând ca pasul să fie făcut, cel mai probabil, săptămâna aceasta, într-una din şedinţele CGMB. O primă încercare ar putea fi făcută marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, solicitate de consilieri.
"A dat dovadă de foarte multă incompetenţă, nu putem continua aşa", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice, cu privire la prestaţia primarului interimar.
PSD şi PNL nu au făcut însă şi o înţelegere cu privire la înlocuitorul lui Ştefănel Dan Marin, niciunul dintre partide nedorind să îşi asume, în acest moment, conducerea instituţiei.
Momentul ales pentru schimbarea din funcţie a primarului interimar va fi decis şi în funcţie de discuţiile şi negocierile care vor avea loc cu celelalte partide reprezentante în CGMB, în special ALDE şi PMP.
Marți (24 noiembrie), de la ora 15.00, va avea loc o ședinţă extraordinară a CGMB, convocată de consilierii generali, în care este supus aprobării proiectul de hotărâre privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului General.
PNL a cerut, pe 13 noiembrie, demisia primarului general interimar al Capitalei, Ştefănel Dan Marin, în contextul în care RADET anunța că furnizarea energiei termice ar putea fi sistată.
Declaraţiile în acest sens au fost făcute de consilierul municipal PNL Richard Valentin Radu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului.
Consilierul municipal PNL a afirmat că actualul primar interimar s-a dezis de Acordul pentru Bucureşteni, un program al PNL asumat de Marin în luna septembrie, prin care edilul se angaja ca până la alegerile generale din anul 2016 să parcurgă o serie de paşi care să remedieze problemele care îi afectează pe bucureşteni.
Consilierul general UNPR Ştefănel Dan Marin a fost desemnat primar interimar al Capitalei, pe 15 septembrie, după ce a fost numit viceprimar în locul lui Cornel Pieptea (PNL), care a demisionat. Celălalt viceprimar, Dan Darabonț (PSD), a anunțat că partidul din care face parte nu face nicio propunere pentru postul de primar interimar, consilierii PSD fiind minoritari. După desemnarea lui Marin primar interimar, Pieptea a ocupat din nou poziția de viceprimar lăsată vacantă de cel dintâi.
Tot pe 15 septembrie, Sorin Oprescu a fost suspendat din funcţia de primar general al Capitalei, după ce instanța a emis o decizie definitivă privind arestarea preventivă a acestuia pentru luare de mită.