Scandal monstru pe titlul de cetățean de onoare al lui Pomohaci. Ce decizie s-a luat
Cristian Pomohaci nu pare că va scăpa ușor de scandaluri. În ședința Consiliului Local Municipal Bârlad, consilierii au solicitat un proiect prin care preotului-cântăreț să-i fie retras titlul de ”Cetățean de onoare al municipiului Bârlad”, titlu primit în luna octombie a anului 2012. Primarul nu a fost de acord să ia nicio hotărâre până când Pomohaci nu este condamnat.
PSD a dat, PSD a luat. Consilierii locali ai Municipiului Bârlad au adus în discuție la o ședință situația delicată în care se află preotul Cristian Pomohaci. Aceștia au cerut ca pe ordinea de zi să fie introdus un proiect de hotărâre prin care titlul de ”Cetățean de onoare al Municipiului Bârlad” primit de preotul- cântăreț să fie revocat. Pomohaci a primit acest titlu de onoare la propunerea primarului de atunci, Titi Constantinscu ce a candidat pentru Social Democrați, pentru care preotul a cântat de zor în timpul campaniei sale.
Lucurile au devenit tensionate în momentul în care consilierii s-au lovit de opoziția edilului, care nu este de acord să ia nicio decizie până când nu există o hotărâre definitivă prin care preotul-cântăreț să fie condamnat.
Consilierii locali sunt revoltați de faptul cã un preot orthodox, implicat în scandaluri privind homosexualitatea și coruperea de minori, intens mediatizate, este cetățean de onoare al Bârladului.
„Nu avem nicio hotărâre judecătorească prin care să se demonstreze că preotul Cristian Pomohaci este condamnat definitiv sau dovedit că a corupt minori. Este bine să așteptăm să se pronunțe judecătorii. Dar nu cumva tot dumneavoastră, cei din PSD, l-ați propus cetățean de onoare? Atunci era bun și acum nu mai este?”, a spus primarul Dumitru Boros, potrivit vremeanoua.ro.
Cert este cã proiectul celor din PSD nu a fost inclus pe ordinea de zi, iar preotul Cristian Pomohaci încă este cetățean de onoare al Bârladului.