Scandalul Hexi Pharma. Cinci spitale își reiau activitatea, după o zi de restricții

13 mai 2016 8:58   Național
Ultima actualizare:

De azi se fac din nou operații în cinci unități spitalicești din România, care și-au restrâns joi activitatea din cauza dezinfectanților diluați cu apă. Reprezentanții Guvernului au cerut șefilor de spitale să asigure doar urgențele, după ce analizele de laborator au relevat că substanțele folosite la dezinfectarea sălilor de operație și a instrumentarului, livrate de Hexi Pharma, erau diluate și de 4.200 de ori.

Spitalul Județean Dolj, Institutul „Marius Nasta” din București, Spitalul de Pediatrie Galați, Spitalul Județean Teleorman și Spitalul Județean Olt și-au reluat activitatea normală azi, după 24 de ore de restricții impuse de Ministerul Sănătății. Autoritățile i-au anunțat joi pe managerii celor cinci spitale și pe reprezentanții direcțiilor de sănătate publică să renunțe la folosirea dezinfectanților de la Hexi Pharma, după ce s-a constatat că aceștia erau diluați cu apă în proporție covârșitoare. În aceste 24 de ore, medicii au efectuat doar intervenții urgente, refuzând operațiile care ar fi pus în pericol sănătatea sau chiar viața pacienților lor.

Oficialii ministerului le-au dat mână liberă managerilor de spital să cumpere alți dezinfectanți, în regim de urgență și fără licitație, în limita a 15.000 de euro, scrie hotnews.ro.

Mai multe