Schelet de rinocer, scos la lumină după milioane de ani
Un cioban aflat cu caprele la păscut a descoperit, în urmă cu câteva zile, rămăşiţele unui animal preistoric. Gheorghe Calotă (35 de ani) a observat oasele într-o râpă, lângă cariera minieră Peşteana din Gorj.
El a reuşit să transporte până acasă o mandibulă în greutate de câteva zeci de kilograme, apoi a anunţat autorităţile.
Reprezentanţii Muzeului Judeţean de Istorie «Alexandru Ştefulescu» Gorj au stabilit că animalul este un rinocer lânos, care a trăit acum câteva milioane de ani, fiind denumit „tancul viu al preistoriei".
Fragmentele din mandibula animalului preistoric au ajuns la muzeul din Gorj
Specialiştii au reuşit să mai recupereze şi alte fragmente osoase din zona respectivă.
„Am reuşit să mai luăm o mandibulă şi femur.
După prima observaţie, este vorba de un rinocer lânos, un animal preistoric care a trăit acum câteva milioane de ani", ne-a spus Dumitru Hortopan. Rămăşiţele animalului vor rămâne la muzeu.
Click! spune:
Un rinocer lânos masura în medie 3,7 m lungime şi 3,3 m înălţime.
Cele două cornuri de pe frunte erau făcute din keratină, cel anterior ajungând la 1 m lungime.
Cornurile dure de pe creştet erau folosite atât ca instrumente de săpat, în căutarea hranei, cât şi ca arme defensive sau de atac.
Blana deasă îl ajuta să facă faţă temperaturilor scăzutedin timpul glaciaţiei din Pleistocen.