Schimbare uriașă la divorț! Femeile divorțate și-ar putea păstra numele de cununie, fără acordul soțului
Un proiect de lege le-ar putea oferi femeilor libertatea de a păstra numele din timpul căsătoriei după divorţ, fără a mai depinde de semnătura sau acordul fostului soţ. Iniţiatorii spun că este o schimbare firească care ar scuti mii de românce de drumuri inutile, hârtii şi umilinţe, simplificând procedurile de divorţ.
„Această simplificare nu este doar administrativă, ci şi emoţională!"
Proiectul de lege urmăreşte eliminarea unei poveri birocratice care afectează, în special, femeile aflate în proces de divorț. Noua propunere legislativă ar acorda fiecărui soţ dreptul de a-şi păstra numele, indiferent de voinţa celuilalt, potrivit celor de la USR.
„Această simplificare nu este doar administrativă, ci şi emoţională: fiecare mamă va putea să-şi concentreze energia şi timpul asupra familiei, fără stresul constant al hârtiilor şi al aprobărilor inutile”, a declarat deputata USR Pollyanna Hangan, iniţiatoarea proiectului.
Propunerea ar avea un impact pozitiv şi asupra românilor din diaspora
Reprezentanţii USR explică faptul că, odată adoptată, legea va reduce semnificativ birocraţia şi timpul pierdut pentru schimbarea documentelor personale. „Dacă îşi vor putea păstra numele şi nu sunt obligate să revină la numele anterior căsătoriei, ele nu vor mai trebui să-şi schimbe toate documentele: carte de identitate, paşaport, permis de conducere, semnături electronice, abonamente etc. Iar în cazul în care există copii, ele nu vor mai fi obligate să facă dovada gradului de rudenie cu aceştia, ceea ce înseamnă mai puţine complicaţii la şcoală, spital, vamă sau în alte situaţii”, punctează reprezentanții partidului.
Propunerea ar avea un impact pozitiv şi asupra românilor din diaspora, unde legile locale nu cer acordul ambilor soţi pentru păstrarea numelui. În prezent, persoanele divorţate în străinătate întâmpină dificultăţi în recunoaşterea acestui drept în România, fiind obligate să solicite consimţământul fostului partener, deşi divorţul este deja legal pronunţat.
Cristiana: „Ar fi o gură de aer pentru femeile care trec printr-un divorţ"
Pentru multe femei, schimbarea numelui după divorţ nu este doar o problemă administrativă, ci şi una afectivă. O mamă din Bucureşti, Cristiana, aflată în pragul divorţului, a declarat că susţine această iniţiativă: „După zece ani de căsnicie şi doi copii, numele pe care îl port nu mai este doar al fostului meu soţ, este al familiei mele. Nu vreau să fiu nevoită să explic la şcoală sau la spital de ce am alt nume decât copiii mei. Ar fi o gură de aer pentru femeile care trec printr-un divorţ deja suficient de greu”.
În prezent, potrivit Codului civil, păstrarea numelui din timpul căsătoriei se poate face doar cu acordul celuilalt soţ sau, în lipsa acestuia, pe baza unei hotărâri judecătoreşti care să constate existenţa unor „motive temeinice”. De asemenea, divorţul la notar sau la ofiţerul de stare civilă este posibil doar dacă soţii se înţeleg asupra numelui pe care îl vor purta după separare. În caz contrar, procedura poate fi continuată doar în instanţă.