Schiţa maşinii îţi poate salva viaţa!

21 iunie 2015 21:00   Național
Ultima actualizare:

Te-ai gândit vreo clipă că o simplă foaie de hârtie îţi poate salva viaţa? Află că, în cazul în care eşti victima unui accident rutier şi echipajele de salvatori trebuie să te scoată dintre fiarele contorsionate, “Cartea de Salvare la Bord” îi va ajuta să ajungă cât mai repede la tine. Asta, pentru că le indică schiţa maşinii şi îi învaţă cum să facă descarcerarea într-un timp cât mai scurt.

În cazul unui accident rutier grav, soldat cu persoane rănite, care au rămas blocate în maşină, echipajele de descarcerare sunt nevoite să dezmembreze autovehiculul. Pentru a ajunge la victime, salvatorii taie tabla, fierul, oţelul sau alte componente. Însă acest lucru este îngreunat din cauza faptului că nu se cunoaşte exact schiţa maşinii, mai ales dacă este vorba despre un model nou. Astfel, echipajele pierd timp preţios ghicind la faţa locului unde trebuie să acţioneze.

Documentul îi ajută pe salvatori 

„Îndepărtarea plafonului unui autovehicul nou devine din ce în ce mai problematică, iar, de multe ori, din cauza bucăţilor de oţel de mare rezistenţă şi a armăturilor din caroserie dispozitivele de tăiere nu mai fac faţă”, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU. „Salvatorul trebuie să ştie dacă maşina este prevăzută cu airbaguri, unde sunt montate, dacă motorul este pe faţă sau pe spate, unde se află bateria maşinii, cum să o deconecteze şi multe altele. Cunoscând toate aceste lucruri, el nu va mai pierde timpul încercând să dezasambleze componente care nu pot fi tăiate şi va acţiona în alte zone ale maşinii, câştigând timp preţios. Nu mai punem la socoteală faptul că salvatorii nu cunosc noile modele de maşini apărute pe piaţă şi nu ştiu unde se află rezervorul sau generatoarele de gaz. «Cartea de Salvare» îi va ajuta să se protejeze pe ei în timp ce acţionează, dar le va arăta unde să intervină asupra maşinii ca să ajungă cât mai repede la victimă”, a mai spus Daniel Vasile. 

Proiectul a fost lansat de ACR

Se impune, aşadar, existenţa la bordul maşinii a unei schiţe a autovehiculului, pe care salvatorii să o consulte înainte de a încerca să ajungă la victimă. Această idee face parte dintr-un proiect lansat în premieră de Automobil Clubul Român în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Este o recomandare pe care autorităţile o fac tuturor proprietarilor de maşini. Proiectul îşi propune salvarea vieţilor victimelor accidentelor rutiere prin garantarea accesului instant al salvatorilor la informaţii relevante privind componentele autovehiculului care prezintă risc ridicat în operaţiunile de descarcerare. 

În caz de accident grav, maşinile vor suna singure la 112 

Până la 31 martie 2018, toate noile modele de maşini şi microbuze vor fi echipate cu sisteme de apel de urgenţă automat (eCall) care vor alerta serviciile de salvare în cazul unui accident şi în cazul în care şoferul nu mai poate vorbi sau nu se mai poate mişca. Astfel, în cazul unui accident rutier, dispozitivul eCall va apela automat la dispeceratul 112 şi va transmite infomaţii relevante privind locul accidentului şi datele tehnice ale autovehiculului implicat. În acest fel, serviciile de urgenţă vor interveni cu şi mai mare rapiditate. 

Unde găsim «Cartea de Salvare»?

“Cartea de Salvare la Bord” este o foaie de hârtie, în format A 4, şi cuprinde informaţii cu privire la localizarea armăturilor cabinei, a rezervorului de combustibil, a bateriei, a airbagurilor, a unităţilor de control, a zonelor de ranforsare etc, precum şi informaţiile referitoare la precizarea punctelor adecvate de tăiere a caroseriei. “Cartea de Salvare la Bord” prezintă o schiţă a maşinii tale, în funcţie de marcă, modelul şi anul de fabricaţie al autoturismului. Ea poate fi descărcată de pe internet accesând linkul http://csb.acr.ro/descarca-cartea-de-salvare/. Caută modelul maşinii tale, printează color documentul şi ţine-l în maşină. 

Cum indici salvatorilor prezenţa documentului?

După ce ai printat “Cartea de Salvare la Bord” a maşinii tale şi după ce ai pus-o sub parasolarul din dreapta, trebuie să aplici pe interiorul parbrizului, în partea stângă, colţul de sus sau de jos, un autocolant. Acesta va indica salvatorilor faptul că ai în maşină “Cartea de Salvare la Bord”. 

Mai multe