Școala online s-ar putea prelungi până la 31 decembrie. Ce au decis autoritățile

9 noiembrie 2020 13:58   Național
Ultima actualizare:

Școala online s-ar putea prelungi până la 31 decembrie, dacă numărul de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 nu scade. Este o posibilitate care a fost deja aprobată prin Ordonanță de Urgență, iar acum va trebui să vedem dacă va fi sau nu pusă în aplicare.

Ministrul Educației, Monica Anisie, premierul Ludovic Orban și șeful DSU Raed Arafat au precizat că suspendarea cursurilor are loc pentru 30 de zile, asta însemnând în perioada 9 noiembrie – 7 decembrie (prima zi după alegerile parlamentare). Cu toate acestea, Ordonanța de urgență prevede posibilitatea suspendării până la finalul anului calendaristic a cursurilor, dacă situația o cere.

Școală online, până la 31 decembrie. Ce spune Ordonanța de Urgență

Posibilitatea de suspendare a școlii fizice până pe 31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului Educației, a fost aprobată prin ordonanța de urgență nr 192, document care a fost publicat în Monitorul Oficial, transmite edupedu.ro. În preambulul actului normativ Guvernul motivează urgența prin faptul că neluarea deciziei “poate genera disfuncționalități majore cu efecte negative asupra bunei desfășurări a activităților din sistemul național de învățământ, dar și asupra elevilor”.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Educației: "Tezele nu se mai susțin în acest an școlar!" Cu ce au fost înlocuite

OUG 192 modifică Legea 55/2020, iar articolul 38 are un nou alineat care prevede: “În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepție de la prevederile alin. (1), prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”.

Mai multe