Școlile din București unde elevii au grădină și cultivă zarzavaturi
Micile grădini din curțile școlilor, dar și din afara lor, ar putea apărea mai peste tot. Deocamdată, două unități din București se bucură de astfel de locuri, amenajate de mâinile copiilor. La Școala 136, roadele au fost culese în toamnă și elevii le-au degustat pe dată. Cei de la Școala 143 sunt la început de drum.
Bucureștiul este cel mai poluat oraș din Europa. S-a ajuns la această concluzie, după ce au fost colectate date timp de trei ani, din 25 de oraşe.
Cele aproape două milioane de maşini, sutele de şantiere care nu respectă normele şi spaţiile verzi insuficiente au dus la această situaţie.
Dar cei de la Kaufland, în parteneriat cu Institutul de Cercetare în Permacultură din România, au venit cu o idee care să ne salveze cât de cât plămânii.
Mai ales că studiile arată că între 15% şi 30% dintre copiii care sunt crescuţi în zone cu praf şi aglomerate, suferă de astm.
De anul trecut, au început să implementeze grădinile comunitare în școli, aproape de micuți, proiect numit Grădinescu.
Primele grădini au fost amenjate în unele magazine Kaufland, după care s-a ales Școala 136 din cartierul bucureștean Ferentari. Locul verde are o suprafață de 600 de metri pătrați și cuprinde și o sală de clasă în aer liber, pe lângă o zonă cultivată cu legume, fructe, pomi și arbuști.
Copiii de la Școala 136 au avut activitate în grădină toată vara
De asemenea, are o zonă cu ghilde de plante și bănci acoperite, corturi tepee, un xilofon, o livadă magică, o spirală de plante aromatice, straturi înălțate pentru grădinărit, un tunel verde și altele, oferind astfel copiilor și profesorilor ocazia să studieze îndeaproape natura și să interacționeze cu ea.
Copiii de aici au avut grijă de mica lor oază de verdeață toată vara, iar în această toamnă au cules ce au cultivat. De la pepene, căpșuni, castraveți, roșii și până la condimente.
Pe lângă ideea de a-i învăța pe elevi cu deprinderile de legumicultori, s-a dorit și amenjarea unei perdele fonice, care are rolul de a proteja grădina și de a reduce din zgomotul străzii.
La Școala 143 elevii au plantat arbuști
Proiectul a continuat, astfel că în urmă cu câteva săptămâni a fost amenajată o sală de clasă în aer liber și la Școala 143.
Copiii și profesori au plantat în zona de grădină flori și arbuști care se pretează pentru sezonul rece. Dar există aici, pe o suprafață de 500 mp, zona de muzică și arte, zona de joacă și zona de știință.
„Ne bucurăm că proiectul Grădinescu a ajuns în școli, pentru că acesta este, de fapt, unul dintre locurile cele mai potrivite pentru un astfel de demers. Elevii vor fi mai aproape de natură, vor respira un aer mai curat, vor admira un peisaj armonios, vor învăța lucruri noi despre plantare, grădinărit și îngrijirea plantelor și vor deveni mai responsabili. Și - cine știe? - poate că unii dintre ei își vor descoperi și o vocație”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România.
„Nu putem avea pretenții de la generațiile următoare să aibă grijă de mediu dacă nu înțeleg natura și nu petrec cât mai mult timp în natură. Grădinescu creează în școli spații de învățare experiențiale pentru copii și profesori, ce conțin grădini de legume, iazuri, hoteluri de insecte, spații de compostare și altele, pentru a crea acele contexte de cunoaștere, înțelegere și chiar de iubire pentru natură”, a declarat Ionuț Bădică, Președinte al Institutului de Cercetare în Permacultură din România.
Studiu: 50% dintre români își fac grădini pe balcon
Inițiativa proiectului Grădinescu a venit în contextul în care agricultura urbană sau „grădinăritul pe balcon” este o ocupație din ce în ce mai întâlnită, conform unui studiu realizat de Kaufland odată cu lansarea acestui proiect, în 2017.
Potrivit sondajului, șapte din zece români practică agricultura urbană, cultivând acasă legume, verdețuri sau fructe, din dorința de a se bucura de propriile culturi, naturale.
Dintre aceștia, peste jumătate aleg să cultive verdețuri (57% respondenți), în timp ce 39% cultivă fructe, iar 27% cultivă legume, unii combinând mai multe tipuri.
Plantele cel mai des cultivate de români în urban sunt căpșunile (25%), lămâile (20%), urmate de roșii, cartofi, pătrunjel, cimbru și rozmarin.
Balconul este locul preferat pentru agricultură urbană de aproape 50% dintre români, în timp ce 14% cultivă în fața blocului, 8% la periferia orașului, iar restul nu găsesc un loc în oraș, orientându-se spre parcele din afara acestuia.
Nouă grădini urbane comunitare înverzesc Bucureștiul
Proiectul „Grădinescu” a fost lansat în vara anului 2017, la inițiativa Kaufland România și cu sprijinul Asociației Institutul de Cercetare în Permacultură din România.
Acesta constă într-o rețea de nouă grădini urbane comunitare, dintre care trei amplasate pe acoperișurile magazinelor Kaufland, patru în parcările sau în spatele magazinelor și două în școli. Grădinile sunt concepute pentru a fi îngrijite de locuitori sau elevi.