Şcolile din întreaga ţară, închise din cauza gripei. Anunţul făcut de ministrul Sănătăţii

23 ianuarie 2019 18:33   Național
Ultima actualizare:

Şcolile din toată ţara vor fi închise vineri, 25 ianuarie, din cauza gripei, au decis ministerele Sănătăţii şi Educaţiei. Copiii vor sta acasă patru zile pentru a evita răspândirea gripei care a făcut deja 34 de victime în întreaga ţară.

Conform raportărilor INSP, săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca şi săptămâna anterioară acesteia. Numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat. Conform specialiştilor, dacă şi cea de a treia săptămână consecutiv îşi va menţine caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripă, precizează Ministerul Sănătăţii.

Măsura de a suspenda cursurile timp de patru zile a fost aprobată printr-un Ordin al ministrului Educaţiei Naţionale. „Vom continua să supraveghem atent evoluţia gripei în toată ţara. Împreună cu Ministerul Educaţiei, vom continua triajul epidemiologic în unităţile de învăţământ săptămâna viitoare, odată cu reluarea activităţii în unităţile şcolare. Recomand părinţilor să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare, iar pe parcursul celor 4 zile libere să vite expunerea copiilor în colectivităţi”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, potrivit news.ro. 

Măsuri pentru prevenirea și combaterea gripei

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă, Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să se asigure că unitățile sanitare din subordine instituie toate măsurile necesare pentru protecția personalului și a pacienților.

  • Astfel, managerii de spitale au obligația să se asigure că sunt respectate cu strictețe măsurile igienico-sanitare în unitățile sanitare și că personalul medical are la dispoziție și poartă echipamentul de protecție.
  • De asemenea, Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să prezinte în cel mai scurt timp o situație a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale și, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienților internați.
  • În acest moment există stocuri de anitivirale specifice pentru gripă la producători, care să permită și farmaciilor cu circuit deschis aprovizionarea cu aceste medicamente pentru populație.
  • Ministerul Sănătății recomandă tuturor farmaciilor să se aprovizioneze  cu medicamentele și produsele necesare preveniri și tratării gripei.
  • „Este necesar ca în grădinițe și scoli, în fiecare dimineață, cadrele medicale să realizeze un triaj, astfel încât să poată fi evitată răspândirea virusului gripal. De asemenea, cadrele didactice, în cazul în care au suspiciuni legate de starea de sănătate a copiilor, trebuie să semnaleze cadrelor medicale acest lucru” a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
  • Ministerul Sănătății recomandă populației care prezintă semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare și instituirea unui tratament corect.
  • Dat fiind că sezonul de gripă se estimează că va dura până la finalul lunii martie și chiar începutul lunii aprilie, specialiștii recomandă vaccinarea ca cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirii cu virusurile gripale.
  • De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.
  • O altă modalitate de a preveni răspăndirea virusului gripal este  izolarea la domiciliu în cazul diagnosticării cu gripă și evitarea contactului cu alte persoane.

Suntem în plin sezon de gripă de aproximativ două săptămâni, dar, conform specialiștilor, încă nu este vorba despre o epidemie de gripă, care se instituie în condițiile în care există o creștere de 20% cazuri gripă față de prognoza așteptată, explică reprezentanții Ministerului Sănătății, pe site.

Mai multe