Scos din prăpastie cu un troliu coborât din elicopter
O spectaculoasă operaţiune de salvare s-a derulat vineri (21 iulie), la prânz, în Munţii Ţibleşului (Bistriţa).
Un bărbat de 45 de ani din comuna Rebrişoara s-a rostogolit cu utilajul forestier pe care îl manevra, circa 70 de metri, într-o râpă. În urma accidentului, bărbatul a fost grav rănit, fiind găsit inconştient de echipajul medical. Întrucât accidentul a avut loc într-o zonă greu accesibilă, medicii au solicitat sprijinul unei echipe Salvamont, care a reuşit să ajungă la bărbat şi să-l aducă într-un loc de unde a putut fi preluat de un elicopter SMURD. Acesta nu a putut ateriza, astfel că echipajul a fost nevoit să-i preia pe medic şi pe rănit cu ajutorul unui troliu. „Victima prezenta un traumatism cranio-cerebral grav şi a necesitat intubaţie la locul accidentului. Un medic a coborât cu troliul din elicopter pentru a-l prelua pe bărbat”, explică Marius Rus, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa. Victima a fost dusă la spitalul din Târgu Mureş.