Scumpirea căldurii în Capitală e iminentă. Primarul general ne avertizează
Municipalitatea nu mai poate suporta din bugetul său costul real al Gigacaloriei (328 de lei), motiv pentru care bucureştenii vor fi nevoiţi să plătească mai mult pentru căldura furnizată de RADET. Măsura vizează familiile care au venituri mai mari de 2.000 de lei pe membru, iar aplicarea ei este iminentă.
„Nu mai pot să fac faţă cu subvenţia. Nu mai pot. Nu mai am cum să subvenţionez şi sunt mulţi amărâţi care nu au bani. Am cerut de patru ani o listă cu veniturile de la ANAF şi dacă venitul e mai mare de 20-25 de milioane pe cap de familie să pot să-i pun să plătească 328 de lei, cât e acum Gigacaloria la Bucureşti”, a declarat azi Sorin Oprescu, la Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor, citat de realitatea.net.
În momentul de faţă bucureştenii plătesc 169,88 de lei pe Gigacalorie, unul dintre cele mai scăzute tarife din România. Diferenţa până la 328 de lei, care e costul real al producerii şi distribuirii căldurii, e subvenţionată de Primăria Capitalei. Reprezentanţii Municipalităţii intenţionează de mai mulţi ani să aplice modelul tarifar diferenţiat. Dacă măsura va fi aprobată, atunci doar bucureştenii cu venituri lunare de până la 2.000 de lei vor mai beneficia de subvenţie la plata căldurii.
La 13 septembrie, edilul-şef declara că bucureştenii nu vor plăti mai mult pentru căldură în această iarnă. Cu toate acestea, scumpirea recentă a preţului gazelor (cu 5%) se va regăsi în costul de producţie a căldurii, fapt ce va putea duce la o altă majorare a Gigacaloriei.